Noi medalii pe tatami

0
1058

Karateka Clubului Sportiv Elite Center din Hunedoara  s-au întors cu opt medalii – două de argint şi şase de bronz – de la Campionatul Naţional de Karate Shotokan rezervat copiilor şi tineretului desfăşurat la Tuzla, în Constanţ, la finele săptămânii trecute. Cele două titluri de vice-campion au fost adjudecate de Eric Şoş (16 ani) a kata şi kumite, categoria tineret (16-20 ani) iar medaliile de bronz au fost obţinute de colegii săi mai mici Cristian Petruţa (kumite, – 40 kilograme) şi Denis Popa (kumite, + 40 kg.), ambii la categoria de vârstă 8-9 ani, Eduard Drăghici (kumite, – 35 kg.) dar şi de echipa feminină de kata formată din Julia Muntea, Daria Creţu şi Monica Dan, la categoria de vârstă 10-11 ani.  „Palmaresul obţinut de sportivii clubului nostru la Tuzla este unul satisfăcător şi a fost obţinut cu multă trudă. Nu este puţin lucru să lupţi pentru medalii şi să urci pe podiumul de premiere alături de sportivi mai exeprimentaţi aşa cum a reuşit Eric. Suntem mulţumiţi şi bucuroşi pentru toate rezultatele”, a spus Iosif Şoş, preşedintele clubului de pe Cerna. 350 de sportivi de la peste 20 de cluburi din ţară au luat parte la competiţia de la malul Mării Negre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.