AcasăSOCIALMinistrul Mediului: Proprietarii care deţin terenuri forestiere în arii strict protejate vor...

Ministrul Mediului: Proprietarii care deţin terenuri forestiere în arii strict protejate vor fi despăgubiți

[ad_1]

Proprietarii care deţin terenuri forestiere în arii strict protejate şi nu le pot exploata având în vedere statutul acestora vor primi compensaţii din partea statului începând din acest an, a anunţat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Acesta a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că este “obligatoriu” ca statul să plătească compensaţii, dacă introduce restricţii.

“Odată cu venirea mea la minister, am regândit priorităţile ministerului în ceea ce priveşte finanţarea unor activităţi. Un domeniu care a fost neglijat ani la rând a fost domeniul compensaţiilor care se plătesc proprietarilor terenurilor forestiere care îşi au terenurile, pădurile în arii strict protejate, acolo unde ei nu îşi pot desfăşura activităţi de exploatare. Aceste compensaţii nu au fost plătite de câţiva ani. Am decis ca, în ordinea vechimii acestora, în anul 2021 sa plătim toate aceste datorii, pentru că protecţia mediului costă. În cazul în care statul introduce restricţii în diverse domenii este absolut normal, este chiar şi obligatoriu să plătească la timp compensaţii”, a declarat ministrul Mediului.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc
%d blogeri au apreciat: