Ca în fiecare an, mii de brașoveni și turiști prezenți în orașul de la poalele Tâmpei au asistat la Sărbătoarea Junilor, unul dintre principalele evenimente organizate odată cu venirea primăverii. În prima duminică după Paştele ortodox are loc Parada Junilor, un eveniment tradițional unic, manifestare fastuoasă cu elemente de mit, ritualuri pre-creștine, dar și ceremonial creștin, toate fiind specifice gândirii mitico-religioase a românilor.
În Duminica Tomii, toate cele şapte grupuri din Şcheii Braşovului: Junii Tineri, Junii Bătrâni, Junii Braşovecheni, Junii Curcani, Junii Dorobanţi, Junii Roşiori, Junii Albiori (Junii Naţionali Albi) participă la cel mai important eveniment al anului: „Ziua de călări” sau ”Coborârea Junilor în Cetate”.
Surprins de particularităţile arhaice ale obiceiului, cronicarul sas din Braşov Julius Teutsch aprecia: “Junii trebuie priviţi ca un rest de epocă păgână, o străveche serbare de primăvară, care serbează reînvierea naturii, învingerea soarelui asupra asprimii şi gerului iernii, începutul vieţii noi… iar serbarea trebuie considerată ca un cult religios precreştin, confirmată şi de împrejurarea că ea se petrece tot timpul pe dealuri, fiind un obicei cunoscut încă de la daci”.Bătrânii îşi mai amintesc încă de un obicei uitat azi, care se încadrează în acest cult al soarelui, de care pomenea cronicarul german, ca simbol de nemurire pentru strămoşii noştri daci şi geţi. Astfel, de Rusalii, bărbaţii, femeile, copiii şi toţi ai casei plecau de cu seară spre muntele Postăvarul, după ce, în prealabil, vătaful sau alţi bărbaţi băteau din poartă în poartă, folosindu-se de ciocanul în formă de şarpe, prezent la fiecare poartă – în zilele noastre mai sunt doar trei -, pentru a ieşi toţi din casă. Încolonaţi, ajungeau târziu şi greoi pe munte, unde aşteptau toată noaptea, îngheţând adeseori, până dimineaţa, când apărea soarele. La apariţia soarelui, într-o emulaţie colectivă, aruncau cu toţii cu diverse obiecte spre soare, ca nu cumva “vârcolacii” să le răpească soarele. Era cultul întâlnit la daci, conservat simbolic în poarta maramureşeană şi în efigia stemei moldoveneşti.
Dacă acest cult al soarelui nu se mai practică azi, în schimb îngroparea vătafului, ca şi un joc burlesc, “căţeaua”, şi “aruncarea în ţol” mai pot fi întâlnite.
Îngroparea vătafului la “Podul Dracului” este un obicei în care se recunoaşte caracterul îndepărtat istoric de factură tribală. De obicei acest ceremonial se făcea la sfârşitul unor petreceri ale Junilor. Vătaful este legat fedeleş pe o scară, pe care se pune un strai gros sau o pătură (de obicei în joia Paştilor), purtat de patru juni, în timp ce alţi doi se maschează, unul în preot, altul în dascăl cântăreţ (element preluat evident în epoca creştină).Junele este dus pe străzile Şcheiului, pe unde s-a umblat în lunea Paştilor după ouă roşii, cu opriri la cârciumi. Dacă plouă îl mai aşază şi sub streaşina casei să-l ude, spunând “că-l înmoaie, c-a fost cam aspru”. Către zorii zilei ajung aproape de Crucea Muşicoiului, la Podul Dracului (căruia popular îi mai zic “La chişătoare”), fiind aruncat (ca fiul de domn în ţepii furcii) în fundul văii, azi fără apă. Până nu promitea o cantitate de băutură respectabilă, junele nu era scos din groapă. Au fost situaţii în care nu s-au înţeles, motiv pentru care, în semn de protest, junii îl aşezau cu scară cu tot, legat, pe poarta casei lui sau chiar în locuri publice, astfel că într-un an a fost sprijinit de zidul Bisericii Negre. Supunerea fără murmur faţă de vătaful ales dintre cei mai buni juni, păstrarea cu sfinţenie a steagului şi a buzduganului pe tot timpul sărbătorilor dovedesc reguli ale unui cod nescris întâlnite la Junii din Şchei.
După ce junii din cele șapte cete îndeplinesc ritualul cântării Troparului Învierii și al Horei Junilor, cinstesc un pahar de vin cu invitati și pornesc petrecerea câmpenească la Pietrele lui Solomon. Aici sunt așteptați toți localnicii și turiștii amatori de experiențe culturale autentice.
