AcasăSTIRIHUNEDOARAMicuții de la Centrul de Plasament din Lupeni au punct Biblionet

Micuții de la Centrul de Plasament din Lupeni au punct Biblionet

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,  în parteneriat cu  Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, a inaugurat astăzi un nou Punct de împrumut dotat cu centru Biblionet, amenajat în incinta Centrului de Plasament din Lupeni.

O inițiativă lăudabilă se poate consemna astăzi când, la Centrul de Plasament din Lupeni, a fost inaugurat un nou punct de împrumut dotat cu centru Biblionet. Este un proiect realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Hunedoara și al Fundației „Bill și Melinda Gates”, valoarea investiției fiind de aproximativ 28.000 de lei. Biblioteca  vine astfel în întâmpinarea cerințelor de informare și divertisment ale celor 28 de copii instituționalizați în centru.

Datorită noului Punct de împrumut, copiii din Centrul de Plasament Lupeni vor beneficia de o dotare constând din: patru calculatoare noi, camere web, căști, imprimantă, scaner, DVD player, televizor, videoproiector și un ecran de proiecție. Au fost puse la dispoziția copiilor instituționalizați și o gamă largă de cărți de diferite genuri (literatură, istorie, științele naturii etc.), precum și numeroase DVD-uri.

Fiind o categorie socială cu o situație specială, o categorie de copii privați de căldura unui cămin adevărat, aceștia au în permanenţă nevoia de afecţiune, de atenţie şi de îngrijire. Punctul nostru de împrumut va încerca să compenseze prin cărţi, DVD-uri, activităţi culturale, nevoia de socializare a copiilor din Centru.

[quote_box_center]Biblioteca noastră își propune desfăşurarea la Lupeni a unor evenimente culturale interesante care să capteze şi să ţină viu interesul acestor copii care au mare nevoie de comunicare şi de întâlniri cu persoane deschise şi generoase. Vom organiza aici prezentări de carte, vizionări de filme, prezentarea unor evenimente importante, întâlniri şi dialoguri cu scriitorii noştri, orice alte momente cu încărcătură culturală ce pot aduce puţină bucurie în sufletele acestor copii care trebuie să simtă că nu sunt uitaţi, a declarat managerul Ioan Sebastian Bara.[/quote_box_center]

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc