Juniorii republicani B (copii născuţi în 1996 şi mai târziu) ai FC Hunedoara sunt neînvinşi în seria a şasea a Campionataului Naţional. Pregătiţi de fostul jucător al Corvinului, Ştefan Dubinciuc, puştii de pe Cerna au bifat a treia victorie din patru posibile, după 0-2 pe terenul bănăţenilor de la ACS Poli Timişoara. Golurile formaţiei „alb-albastre” au fost reuşite de Ciucurescu (14) şi Văcaru (29), succesul de pe Bega fiind al treilea la rând în actuala stagiune. Scenariul nu s-a repetat însă la nivelul superior (juniori A, copii născuţi în 1995 şi mai târziu), acolo unde trupa antrenată de Nelu Mitrică a pierdut, 1-4, (gol. R. Popa) în faţa aceeaşi formaţii timişorene. Cealaltă grupare hunedoreană din serie, CNS „Cetate” Deva a avut parte de un parcurs asemănător în faţa oltenilor de la Minerul Motru. Juniorii A au pierdut, acasă, 0-2, în vreme ce juniorii B, antrenaţi de fostul jucător al Mureşului Deva, Ciprian Luca, au câştigat cu 2-0, graţie reuşitelor lui Brânduşa (25) şi Buzducea (62)! Repartizaţi într-o grupă alături de ACS Poli Timişoara, Minerul Motru, CSŞ Caransebeş, Pandurii Târgu Jiu, LPS Banatul Timişoara, Energia Rovinari, FCM Reşiţa 2012, CSŞ Drobeta Tr. Severin, CSŞ Turnu Severin şi CSŞ Lugoj, hunedorenii vor să atace calificare în play-off.