După ce primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a refuzat să mai implice municipalitatea în organizarea Festivalului de Jazz de la Gărâna, fapt sancționat de opinia publică, a fost găsită imediat și soluția salvatoare. Se organizează un alt festival, de data aceasta chiar în Timișoara, manifestare pentru care au fost alocați 100.000 de euro din banii publici. La festivalul JazzTM care va avea loc în perioada 5-7 iulie, sunt așteptați să concerteze nu mai puțin de 17 artiști din țară și străinătate, primul nume care a confirmat deja participarea fiind Richard Bona.
Dorim sa contribuim in mod consistent la dezvoltarea turismului cultural în Timișoara. Ne străduim să aducem artiști de cel mai înalt rang. Am invitat 17 artiști care au avut nominalizări Grammy, o parte dintre ei au și premii obținute. Avem deja semnat un contract cu un mare artist, practic cel mai mare jazzman chitarist bass din lume: Richard Bona, care va urca pe scena în 5 iulie”, a declarat pentru stiridinvest.ro primarul Nicolae Robu.
Reprezentanții Primăriei Timișoara estimează prezența a 30.000 de persoane de-a lungul celor 3 zile de festival, anunțând că accesul va fi liber. Doar în fața scenei vor fi amplasate aproximativ 3.000 de scaune, ce vor putea fi rezervate pe tot parcursul desfășurării evenimentului muzical, contra unei sume de 50 de lei. Aceste bilete au fost deja puse în vânzare în rețeaua Eventim.