AcasăSĂNĂTATEA TAMaternitate nouă cu 12,5 milioane de euro din fonduri transfrontaliere, la Timişoara.

Maternitate nouă cu 12,5 milioane de euro din fonduri transfrontaliere, la Timişoara.

Consiliul Judeţean Timiş a atras 12,5 milioane de euro, bani din fonduri transfrontaliere cu parteneri din Ungaria, pentru construcţia unei noi maternităţi. Aici va funcţiona şi prima clinică de fertilizare in vitro dintr-un spital de stat din România, se arată în proiect.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra (PSD), a declarat pentru News.ro că până în primăvara anului viitor se va semna contractul final de finanţare a noii maternităţi.

„Până în martie 2019 avem obligaţia şi termenul de a depune studiul şi de a semna contractul de finanţare final pentru proiectarea şi execuţia investiţiei”, a declarat Dobra.

De aproximativ zece ani, la Timişoara se vorbeşte despre noua maternitate care va fi construită lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi în care se va muta actuala Maternitate Bega care funcţionează într-o clădire improprie, în ciuda investiţiilor din ultimii ani în dotare şi amenajări.

Proiectul noii maternităţi înfăţişează o clădire cu patru etaje.

Banii pentru construirea maternităţii vin pe un proiect transfrontalier, cu Ungaria, mai exact un parteneriat între Spitalul Judeţean Timişoara şi Clinica Pediatrică din Szeged: „Copii fără frontiere – Proiect European transfrontalier RO-HU  de îmbunătăţire a serviciilor medicale”.

Suprafaţa noii maternităţi va fi de 5.000 de metri pătraţi, iar costurile se ridică la 12,5 milioane de euro.

În noua clădire, spaţiul va fi împărţit în patru: „curat, murdar, intermediar şi neutru”, pentru a reduce riscul de infecţii nosocomiale şi pentru a mări eficienţa actului medical.

Datorită proximităţii Unităţii de Primiri Urgenţe, se va realiza o interconectare între Clinica de Obstetrică-Ginecologie şi departamentele Spitalului Judeţean. De asemenea, va fi posibilă utilizarea transportului cu salvări de la maternitate până la UPU sau de la Urgenţe până la noua maternitate.

Va avea 124 de paturi, cu 30 mai multe decât cele care deservesc în prezent Maternitatea Bega.

Totodată, personalul medical va lucra cu echipamente noi, performante, care vor fi achiziţionate în cadrul proiectului. În noua maternitate va exista şi iluminat inteligent, bazat pe controlul luminii pentru pacienţi.

Conform proiectului, în noua maternitate va funcţiona şi prima clinică din România de fertilizare in vitro într-un spital de stat.

Dacă totul decurge conform planurilor, noua maternitate din Timişoara ar putea fi finalizată în 2021.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc