Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Primăria Orașului Geoagiu vă invită să participați duminică, 10 iulie 2016, la evenimentul cultural și sportiv dedicat pionierului aviației române, inginerul Aurel Vlaicu. Manifestările, organizate și cu sprijinul Federației Aerospațiale ARPA – Câmpina și Parohiei Ortodoxe Aurel Vlaicu, vor debuta în satul Aurel Vlaicu, orașul Aurel Vlaicu, județul Hunedoara, cu începere de la ora 08.00.
Programul evenimentului va fi următorul:
- ora 08.00 – Crosul „Icarul din Binținți”
- ora 10.00 – Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă din satul Aurel Vlaicu
- ora 12.00 – Intonarea Imnului Național
– Slujba de pomenire a aviatorului
– Depuneri de coroane la bustul aviatorului situat în fața Complexului Memorial „Aurel Vlaicu”
– Alocuțiuni din partea invitaților
- ora 13.30 – Salutul aviatorilor civili și militari
– Miting aviatic
- ora 15.30 – Program artistic la Căminul Cultural din satul Aurel Vlaicu, susținut de Ansamblul „Iulius Borza” al Casei de Cultură din Geoagiu și având ca invitat special Fanfara din Petrești.