Construcţia Lotului 2 al autostrăzii Timişoara-Lugoj va întârzia multe luni de zile, după ce licitaţia prin care lucrarea a fost atribuită consorţiului UMB a fost contestată în instanţă. Curtea de Apel Bucureşti a decis că licitaţia pentru desemnarea firmei care va construi lotul 2 din autostrada Timişoara – Lugoj trebuie reluată.
Una dintre societăţile participante la licitaţie a contestat licitaţia, iar Consiliul Naţional de Soluţionare a Licitaţiilor a decis reanalizarea tuturor ofertelor depuse pentru acest lot. Această decizie a fost însă contestată în instanţă de către grupul UMB dar şi de Compania de Drumuri. Din păcate, judecătorii Curţii de Apel au hotărât că procedura de desemnare a câştigătorului acestui contract trebuie reluată, fapt care va conduce la multe luni de întârziere pentru ca această lucrare să se finalizeze.
Lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj are o lungime de 25,6 kilometri, iar în luna ianuarie a fost stabilită oferta câştigătoare, cea a grupului condus de omul de afaceri Dorin Umbrărescu. Grupul UMB este el care a construit şi primul lot din Autostrada Timişoara – Lugoj, cu o lungime de 9,5 km, finalizând tronsonul cu 6 luni mai devreme decât termenul contractual, care era aprilie 2013