AcasăSTIRIKovesi a plecat de la DNA! Deciziile CCR sunt respectate! Oare doar...

Kovesi a plecat de la DNA! Deciziile CCR sunt respectate! Oare doar de Președinte?

Președintele Klaus Iohannis a revocat-o luni din funcție pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Anunțul i-a adus un val de critici, însă deznodământul era anticipat de ceva vreme cam de toată lumea. Președintele a ales să respecte legea, a ales să respecte Constituția și deciziile Curții Constituționale. Ca om care a susținut în permanență LEGEA, Iohannis nu putea face altfel! Pentru el nu există acel ”gri” atât de comun politicienilor de Dâmbovița. Legea e lege și trebuie respectată!

Sigur, Iohannis poate fi criticat pentru modul în care a ales să facă această comunicare – prin intermediul purtătorului de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi – însă nu și pentru decizia în sine. Întrebarea care se pune acum este însă dacă cei care îi cereau imperativ Preşedintelui Iohannis să respecte decizia CCR, sunt la rându-le dispuşi să pună în aplicare decizia CCR prin care a fost validat referendumul care reduce la 300 numărul parlamentarilor. Mai exact, marea întrebare este dacă în România DOAR Iohannis respectă deciziile CCR? Iar dacă mergem cu logica mai departe, ne putem întreba: oare adversarii președintelui Iohannis vor fi la fel de corecți în ceea ce privește viitorii șefi ai DNA? Sau ne vom trezi din nou cu vreo ”doamnă Viorica” adusă de pe undeva din Videle și ”parașutată” în fruntea DNA?

Un lucru este însă sigur: ministrul Toader se grăbește cu selecția unui înlocuitor, anunțând la doar câteva ore de la revocarea Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA, că a demarat deja procedurile de selecție a viitorului procuror-șef anticorupție. Să sperăm că interesele partizane și dorința de a anula progresele justiției din ultimii ani ale mai marilor politicii actuale românești să nu aducă persoane controversate sau obediente acolo. Dacă se va întâmpla asta, vom putea spune adio democrației românești. De data asta pe bune!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc