Municipiul Arad este la acest final de săptămână gazda forumului economic româno-german, eveniment la care participă investitori din tot spaţiul de limbă germană (Germania, Austria, Eleveţia), interesaţi de oportunităţile de afaceri din ţara noastră.
Evenimentul se desfăşoară în perioada 19-20 aprilie şi este organizat de către Asociaţia Economică Germano-Română Arad. Oamenii de afaceri vor schimba păreri şi idei în cadrul unor discuţii interne, vor întreprinde excursii de documentare şi se vor informa despre judeţul Arad ca locaţie de investiţii, dar şi despre oportunităţile de afaceri din vestul României.
Deschiderea oficială a forumului economic germano-român de la Arad este programată pentru vineri, la ora 17, la Sala Milenium din Strada Vasile Goldiş, numărul 4. Sâmbătă dimineaţa se vor desfăşura discuţiile interne ale reprezentanţilor cluburilor economice iar după-amiaza oamenii de afaceri vor vizita Mănăstirea Maria Radna şi o gospodărie tradiţională şvăbească a unui investitor german din Sântana.
Evenimentul vine în contextul informaţiilor că un important investitor din industria auto va demara o afacere importantă în România, iar Aradul pote fi unul dintre punctele în care o astfel de investiţie s-ar putea dezvolta.