Joc bun, rezultat pe măsură

0
1304

 

 

 

 

 

 

Cetate Deva a încheiat excelent încă o săptămână în Seria B a Diviziei A. Fetele pregătite de Marian Muntean s-au impus lejer, 39-22 (18-9) în faţa celor de la Mureşul Târgu Mureş reuşind astfel al treilea succes la rând în decurs de doar o săptămână, după victoriile obţinute cu CSM Bistriţa şi HC Alba Sebeş. Spre deosebire de partidele de săptămâna trecută, devencele au început perfect jocul şi după nici cinci minute conduceau cu 4-0. Toth şi compania au păstrat ritmul pe întreaga durată a partidei şi după ce la pauză s-au desprins, decisiv, la plus nouă au făcut spectacol pe final, când au mărit ecartul la 17 goluri avans! Principalele marcatoare ale Devei au fost Bardac şi Bîrsan, fiecare cu câte nouă reuşite. După cel de-al cincilea succes stagional, Cetate ocupă locul trei în clasament, la un punct în spatele liderului perfect HCM II Baia Mare şi la egalitate (10 puncte) cu CSM Slatina, formaţie pe care o va întâlni joia viitoare. Până atunci, devencele vor juca, duminică, pe terenul ultimei clasate, Unic Târgu Jiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.