Dacă nu concepeți să vă începeți ziua fără să sorbiți o ceașcă de cafea, atunci trebuie să știți că sâmbătă, 1 octombrie, Iulius Mall Timișoara este locul unde trebuie neapărat să ajungeți. Amatorii de cafea sunt aşteptaţi să descopere aromele acestei băuturi, în cadrul Zilei Internaţionale a Cafelei.
Espresso, latte sau cappuccino, cu diferite arome, instant, la filtru sau la ibric, savurată acasă sau în oraș, cafeaua a cucerit întreaga lume și a devenit un răsfăț necesar. Îndrăgita licoare, fără de care mulți dintre noi nu își pot începe ziua, va fi sărbătorită sâmbătă, 1 octombrie 2016, la Iulius Mall Timișoara.
Pentru a savura pe deplin sărbătoarea, timișorenii și nu numai vor fi întâmpinați, sâmbătă dimineața, la Iulius Mall, cu o cafea oferită gratuit, astfel încât să își înceapă ziua plini de energie, cu poftă de cumpărături și de distracție. Toți cei care vor trece pragul celei mai mari destinații de shopping și recreere din regiune vor avea ocazia să admire picturi aparte. La demisol, în zona Octogon, artistul plastic Adrian Mitu va expune zece pânze pictate cu acuarele și … cafea. Tablourile reprezintă mașini clasice și sunt, prin tehnica folosită, creații unice în România.
Cafeaua va fi materie primă și pentru studenții Facultății de Artă şi Design din cadrul Universităţii de Vest din Timișoara. Aceștia vor folosi boabele aromate pentru a decora creații vestimentare și pentru a realiza accesorii fashion, care vor putea fi admirate într-o expoziție originală, la demisolul mall-ului.