Cunoscutul artist Goran Bregovic va concerta, in aceasta seara, pe stadionul „Cetate” din Deva. Spectacolul va fi deschis de trupa Hara, care va intra pe scenă la ora 18.45 şi va cânta timp de o oră. Va urma recitalul lui Goran Bregovic, care va începe la ora 20.00 şi se va încheia după două ore.
Directorul Asociaţiei Culturale DevArt, Alexandru Gruian, unul dintre organizatori, a spus că artiştii vor sosi vineri în Deva şi că aceştia nu au pretenţii de vedete. Au cerut doar cabine de schimb, apă minerală la spectacol şi un microbuz pentru transport.
Accesul publicului pe stadion va fi permis începând cu ora 17.00, iar parcarea maşinilor va fi interzisă în zona acestuia.
Biletele au fost puse în vânzare, iar cele pentru tribună au fost cumpărate deja. Mai pot fi achiziţionate bilete pe gazon, la preţul de 30 de lei.
Biletele se găsesc la casa de cultură din Deva, iar în ziua concertului şi la o casierie deschisă special la staţia de plecare a telecabinei de pe Cetatea Deva, în imediata apropiere a stadionului.