De cinci ori medaliată olimpică şi de nouă ori campioană mondială, antrenoarea de 35 de ani din cadrul Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” Deva va completa lista celor 78 de maeştri ai gimnasticii aflaţi în Cartea de Aur a acestei discipline. Din această galerie selectă mai fac parte Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Teodora Ungureanu, Daniela Silivaş, Simona Amânar, Octavian Bellu şi Lavinia Miloşovici.
Pe lista nominalizaţilor vare vor intra în acest an în istoria „celebrităţilor” gimnasticii mondiale se mai află ruşii Iuri Korolev şi Liubov Burda, precum şi armeanul Albert Azarian. Stabilită la Deva, Gina Gogean nu a putut sta deoparte de gimnastică nici după retragerea din activitatea competiţională (1998) şi este, momentan, atât arbitru internaţional, cât şi antrenor în cadrul CNS „Cetate”, acolo unde „şefluieşte” de o bună bucată de vreme noile talente. Spune că nominalizarea la „Hall of Fame” o măguleşte şi crede că ea a venit drept răsplată după activitatea depusă în cei peste 25 de ani. „Mă flatează o astfel de nominalizare şi nu pot decât să le mulţumesc tuturor celor care s-au gândit ca numele meu să figureze alături de atâţia oameni importanţi din gimnastica mondială. înseamnă că munca depusă în toţi aceşti ani, mai ales după retragere, n-a fost trecută cu vederea. Oricum, cu sau fără această distincţie, mă implic cu plăcere în toate proiectele pe care le întreprind”, a spus Gina Gogean, care este profesor universitar şi doctor în gimnastică la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad.
Gina Gogean are un palmares impresionant. A reuşit să strângă 30 de medalii internaţionale (cinci la Jocuile Olimpice de la Barcelona ’92 şi Atlanta ’96), 15 dintre acestea la Campionatele Mondiale şi alte 10 la Campionatele Europene, la toate acestea adâugându-se alte câteva zeci la competiţiile naţionale. în 1994 a fost declarată cea mai bună sportivă a României, iar în 1995, Asociaţia Presei Sportive a desemnat-o drept cea mai bună sportivă a anului. Ultimul concurs oficial la care a participat l-au constituit finalele Cupei Mondiale din mai 1998, de la Sabae, unde s-a clasat pe locul al doilea la sărituri şi al treilea la bârnă. Pentru performantele sale de excepţie i s-a acordat titlul de Maestră Emerită a sportului. în anul 2000 i s-a conferit şi Crucea Naţională „Serviciul Credincios”, clasa I.
Pentru a fi admis în „International Gymnastics Hall of Fame”, cu sediul la Oklahoma, un sportiv trebuie să câştige o medalie la JO sau Mondiale, iar după retragerea din activitate trebuie să aibă o contribuţie de cel puţin 10 ani în gimnastica naţională sau internaţională.