După artropode (insecte, crustacee etc.) moluştele reprezintă al doilea grup de vieţuitoare, cu cca 140.000 de specii actuale cunoscute. Răspândite pe toate continentele şi în toate mările şi oceanele lumii, moluştele sunt animale cu corpul moale, nesegmentat, protejat de obicei de o cochilie calcaroasă.
Când vorbim despre marea diversitate a moluştelor, pornind cu gândul de la melcul din grădina copilăriei, ghiocii în care „se aude marea”, scoicile pline de perle, conuşii „săgetători” veninoşi, ajungem la fascinanţii nautili, la calamarii campioni ai vitezei sau la caracatiţele înţelepte, care ne privesc cu ochii lor „aproape umani”.
GHIOCUL este o moluscă marină cu cochilie (melc de apă). Genul cuprinde mai multe specii, precum ghiocul aripă-de-uliu (Strombus raninus), ghiocul-de-lapte (Strombus costatus), ghiocul coadă-de-cocoş (Strombus gallus), ghiocul-luptător (Strombus alatus) şi ghiocul-regină, sau ghiocul roz (Strombus gigas).
Ghiocul regină are o cochilie masivă, în formă de spirală, ce se termină cu o buză mare care, la exemplarele adulte, atinge 20–25 cm. Este o specie marină erbivoră (consumă alge roşii, iarbă de mare). Se întâlneşte pe coastele de vest ale Atlanticului de Nord şi America Centrală. Specia a fost descrisă pentru prima dată în anul 1758 de Carl Linné.
Corpul ghiocului este alcătuit din patru părţi: capul, organele interne, mantaua şi piciorul musculos. De piciorul ghiocului e fixată o placă cornoasă maronie, numită opercul. Piciorul – care este, de fapt, partea comestibilă – e acoperit cu o piele tare, care e înlăturată împreună cu celelalte părţi necomestibile, rămânând astfel doar carnea dulce şi albă. Pentru extragerea moluştei, se face o gaură în cochilie. Apoi, cu un cuţit care e introdus în gaură, molusca este împinsă spre gura cochiliei ca să poată fi trasă afară.
Ghiocul este un aliment foarte bogat în proteine şi continuă să fie apreciat pentru proprietăţile lui terapeutice. Fabricarea bijuteriilor din cochilii de ghioc e o activitate înfloritoare. De asemenea, cochilia de ghioc, cu buza ei roz, e un obiect râvnit de colecţionarii de cochilii.
Ghiocul se bucură de cea mai mare atenţie în arta culinară. De-a lungul anilor, bucătari ingenioşi au inventat nenumărate modalităţi de a găti această delicatesă. Înainte ca frigiderele să fie folosite în zonele în care trăieşte această specie, ghiocul se conserva prin uscare. Mai întâi, carnea se frăgezea lovind-o cu un ciocan de lemn. Apoi era ţinută la soare câteva zile până se usca. Înainte de a fi gătită, era lăsată în apă câteva ore ca să se înmoaie. Mulţi preferă şi în prezent aroma ghiocului astfel conservat. Foarte râvnită de localnici şi vizitatori e salata de ghioc, pe care am putea-o numi chiar sushi cu ghioc. Da, ghiocul se poate consuma şi crud. După ce se scoate din cochilie, carnea se taie bucăţele şi se amestecă cu ardei gras, ţelină, ardei iute, ceapă şi roşii. Apoi se sărează şi se stropeşte cu suc de lămâie sau de portocale.
