Deznodământ în cazul casei de amanet ce a fost jefuită în municipiul Hunedoara. Bărbatul care a încercat să fure mai multe bijuterii din aur de acolo a fost prins vineri dimineaţă.
Tânărul de 19 ani nu a reuşit însă să rămână cu vreuna dintre bijuteriile din aur pe care le-a luat de pe tejgheaua magazinului. Explicaţia ţine de neşansa hoţului. Dar ce s-a întâmplat, mai exact?
Atunci când a încercat să iasă din casa de amanet, bijuteriile din aur au căzut pe jos, de pe suportul pe care erau expuse. Astfel, din cele 120 de grame de bijuterii, tânărul a reuşit să mai prindă în mână doar o pereche de cercei din aur.
Şi pe aceştia i-a pierdut, în timp ce fugea pe drum şi astfel a ajuns acasă, cu mâna goală. Într-un apartament al familiei l-au găsit şi poliţiştii, în locuinţă aflându-se hainele cu care tânărul fusese îmbrăcat la momentul comiterii jafului, precum şi spray-ul lacrimogen pe care acesta l-a pulverizat în faţa vânzătoarei din casa de amanet.
Tânărul a fost reţinut pentu 24 de ore şi va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.