AcasăSTIRIGerea: nu sunt probleme în privința gazelor

Gerea: nu sunt probleme în privința gazelor

Reducerea livrărilor de gaze din Federația Rusă a fost o obișnuință în ultimele trei luni, dar România nu a fost afectată, sub nicio formă, nici în trecut, nici acum, a declarat luni, pentru agenția națională de presă, AGERPRES, ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea.

[quote_box_center]Când vezi o reducere de 30% (a livrărilor de gaze n.r) te poți înspăimânta, pentru că nu știi la ce se aplică acest 30 la sută. Aceste reduceri au cam fost o obișnuință în ultimele trei luni… Reducerile nu au afectat sub nicio formă consumatorii, în ultimele trei luni nu am avut nicio problemă legată de furnizarea de gaze. Absolut nimeni nu a fost afectat. România consumă 48 milioane metri cubi, iar importurile au fost de 3,190 milioane. Nu au cum să afecteze la nivel național, acest 30 la sută reprezintă prea puțin. (…) România nu a fost afectată sub nicio formă nici acum, nici în trecut’, a explicat Andrei Gerea.[/quote_box_center]

Potrivit acestuia, România avea nevoie în prezent de trei milioane de mc, deci s-a importat chiar mai mult decât era necesar.

[quote_box_center]România avea nevoie azi din import de 3 milioane mc, noi chiar am importat mai mult decât a fost necesar, noi, companiile furnizoare. Putem trage chiar concluzia că s-a cerut mai mult decât era nevoie, dar asta e strategia pe care au adoptat-o companiile respective’, a menționat ministrul Energiei.[/quote_box_center]

El a adăugat că, în prezent, în depozitele de înmagazinare există două miliarde mc de gaze, ceea ce înseamnă că România este ‘asigurată’ și, în plus, sunt prevăzute și o serie de măsuri de siguranță, precum trecerea de la producerea de energie electrică pe gaze la cea pe păcură.

[quote_box_center]Noi avem în depozite circa două miliarde de metri cubi. Consumăm pe zi 48 de milioane, hai să zicem 50 de milioane, că vor mai scădea temperaturile. Mâine sunt prognozate la consum vreo 54 milioane. Deci practic România este asigurată, nu sunt probleme. Mai mult decât atât, noi avem o serie de măsuri de siguranță, unele dintre ele sunt standard, și pentru furnizarea de energie electrică: să se treacă din producere de energie electrică pe gaz la cea de păcură. Aș vrea să liniștim populația și consumatorii că nu sunt probleme. Trăim cu speranța că nu se va folosi politic nimic din acestea pentru că nu există niciun fundament. Cine încearcă să arate cu degetul, arată degeaba’, a mai spus Andrei Gerea.[/quote_box_center]

El a adăugat că reducerea livrărilor se practică la nivel internațional și există prevederi contractuale în domeniul gazelor și petrolului, conform cărora aceste livrări pot avea un maxim și un minim, ‘ceea ce este cazul și cu aceste contracte’.

[quote_box_center]Livrările de gaze către România s-au încadrat în prevederile contractuale, nu au depășit granițele respective’, a subliniat ministrul Energiei.[/quote_box_center]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc