Școala ar putea începe fără ca elevii din clasele întâi și a doua să beneficieze de manuale școlare, deoarece nu au fost soluționate contestațiile la licitația privind selecția manualelor, potrivit unui comunicat al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
[quote_box_center]Copiii acestei țări meritau ca în prima zi de școală să găsească pe bănci manuale noi. Era frumos să fie așa, cum la fel de frumos, normal și civilizat ar fi că educația acestei țări să fie prioritară pentru conducătorii noștri”, a precizat președintele FSLI, Simion Hăncescu.[/quote_box_center]
Acesta consideră regretabil faptul că s-a ajuns în această situație și face apel la toți cei implicați în licitația privind manualele să soluționeze cât mai rapid contestațiile primite, astfel încât elevii să poată beneficia de manuale într-un timp cât mai scurt.
[quote_box_center]Rezolvarea rapidă a acestei situații este imperios necesară, având în vedere că programele la aceste clase sunt modificate și nici manualele vechi nu mai pot fi folosite. Este evident că la mijloc sunt interese financiare, dar asta nu justifică situația creată, pentru că aceia care suferă sunt copiii acestei țări”, a subliniat președintele FSLI.[/quote_box_center]