AcasăSOCIALFrontiera cu Serbia, tot mai ”fierbinte”

Frontiera cu Serbia, tot mai ”fierbinte”

Polițiștii de frontieră timișeni din cadrul Sectoarelor Sânnicolau Mare și Lunga au depistat, în cadrul acțiunilor de supraveghere desfășurate la frontiera de sud-vest, 14 migranți (11 cetățeni sirieni și 3 iranieni) în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial de Poliție de Frontieră (ITPF) Timiș, joi noapte, în jurul orei 03,40, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare au observat, cu ajutorul Sistemului Optronic de Supraveghere Attica cu termoviziune, în vegetația din apropierea frontierei cu Serbia, pe direcția localității Beba Veche, un grup de persoane care nu își justifica prezența în zonă.

Imediat, polițiștii de frontieră au declanșat o acțiune specifică, fiind depistate la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră 11 persoane (6 bărbați, 4 femei și 1 minor) care au fost preluate și transportate la sediul Poliției de Frontieră, pentru cercetări.

Și polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Lunga, județul Timiș, au depistat în aceeași noapte, în apropierea graniței cu Serbia, trei persoane de sex masculin care nu își justificau prezența în zonă. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga pentru cercetări, potrivit comunicatului citat.

În ambele cazuri, polițiștii au constatat că cei în cauză nu aveau documente de identitate asupra lor, iar în urma verificărilor preliminare au stabilit ca sunt cetățeni sirieni și iranieni, cu vârste cuprinse între 2 și 30 ani, care au declarat că au plecat din Serbia cu intenția de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele 14 persoane urmând a fi predate unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiș, în vederea luării măsurilor legale, mai precizează sursa citată.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, alți șapte migranți, de data aceasta originari din Kosovo, Etiopia și Eritrea, au fost depistați de polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Moravița și Sânnicolau Mare – I.T.P.F. Timișoara, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera.

„Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița pentru cercetări, unde s-a constatat că nu aveau documente de identitate asupra lor, iar în urma verificărilor preliminare au stabilit ca sunt cetățeni din Kosovo, cu vârste cuprinse între 25 și 35 ani. Aceștia au declarat că au plecat din Serbia cu intenția de a ajunge într-un stat din vestul Europei”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc