[ad_1]
În această perioadă, în județul Alba sunt vacante mai multe posturi în instituții publice. Candidații interesați de ocuparea acestora trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă și alte cerințe.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
POSTURI VACANTE:
ALBA IULIA
Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia
– bibliotecar – Compartiment Didactic Auxiliar
Condiții: studii superioare; vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu necesită (candidatul trebuie să prezinte certificat de atestare a competențelor profesionale – profesor documentarist și/sau biblioteconomie); cunoștințe avansate de operare pe PC (Excel, Word etc.); asumarea responsabilității și echilibrul emoțional.
Concurs: 12 martie 2021, ora 10.00 proba scrisă; 15 martie 2021, ora 10.00 proba interviu.
– muncitor calificat – Compartiment Nedidactic
Condiții: studii medii, vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu necesită.
Concurs: 12 martie 2021, ora 10.00 proba scrisă, 15 martie 2021, ora 10.00 proba interviu.
Relaţii suplimentare, la sediul Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, judeţul Alba, Strada Călăraşilor nr. 2, telefon: 0258/812.473.
Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia
– îngrijitor clădiri
Condiții: studii medii (cel puțin 10 clase sau școală profesională), vechime în muncă de cel puțin 1 an.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 3 martie 2021, ora 12.00
Concurs: 11 martie 2021, ora 14.00. proba practică; 15 martie 2021, ora 12.00. proba interviu.
Relații suplimentare, Colegiul Tehnic „Apulum”, cu sediul în Alba Iulia, str. Gheorghe Pop de Băsești numărul 2, județul Alba, telefon 0258/834.102.
CUGIR
Primăria Orașului Cugir
– muncitor calificat I – Serviciul Public Local de Utilități – Compartimentul Întreținere și Intervenții
Condiții: școală profesională/studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat, profil tehnic: întreținere și reparații industriale, construcții, mecanic, instalații sau 10 clase + curs calificare profil tehnic: întreținere și reparații industriale, construcții, mecanic, instalații; minimum 3 ani vechime în muncă.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 26 februarie 2021, ora 13.30
Selecția dosarelor de concurs: 1 martie 2021
Concurs: 10 martie 2021, ora 11:00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Relaţii suplimentare, la sediul Primăriei Orașului Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, camera 15, Județul Alba, telefon 0258/751.001, interior 115.
Şcoala Gimnazială „Iosif Pervain” Cugir
– administrator patrimoniu (0,5 normă)
Condiții: studii superioare: tehnic, economic; vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului – 3 ani,
Termen limită de depunere a dosarelor: 1 martie 2021, ora 13.00
Concurs: 10 martie 2021, ora 10.00 – proba scrisă; 11 martie 2021, ora 10.00 – proba practică; 12 martie 2021, ora 10.00 – probă interviu.
Relații suplimentare, la sediul Şcolii Gimnaziale „Iosif Pervain” din Cugir, Str. 21 Decembrie 1989 nr. 157, judeţul Alba, telefon 0258/752.287.
Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia – Centrul de Relații Internaționale al UAB – Biroul Erasmus, Cooperare Internațională și Studenți Străini
– administrator financiar, grad I (S) – COR 263111
Condiții: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă (ciclul I+II Bologna sau echivalentul celor două cicluri pentru candidații care au absolvit anterior sistemului Bologna); specialitate studii – profil economic; vechime în specialitate – minimum 5 ani vechime în muncă în specialitatea studiilor superioare de lungă durată menționate mai sus; cunoașterea limbii engleze la nivel avansat (interviul se va desfășura atât în limba română, cât și în limba engleză).
Concurs: 3 martie 2021, ora 10:00: proba practică; 5 martie 2021, ora 10:00: proba interviu.
Relaţii suplimentare, la sediul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, str. Gabriel Bethlen nr. 5, judeţul Alba, telefon 0258/806.276.
Grădiniţa cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată Alba Iulia
– îngrijitor grupă învățământ preșcolar
Condiții: studii generale sau medii; vechime – minimum 5 ani; cursuri de igienă absolvite sau dovada înscrierii la curs; abilități, calități și aptitudini necesare: persoană serioasă, stabilă emoțional, responsabilitate și corectitudine; să cunoască și să poată identifica materialele de curățenie de bază, necesare în activitatea de curățenie; să aibă deprinderi practice specifice activității de curățenie.
Data limită pentru depunerea dosarelor: 22 februarie 2021
Concurs: 3 martie 2021, ora 09.00: proba scrisă; 3 martie 2021, ora 11.00: proba practică.
Relații suplimentare, la Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată”, Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, str. George Barițiu nr. 8, județul Alba, telefon 0786.912.307.
ALTE LOCALITĂȚI
Primăria Comunei Săsciori
– muncitor calificat II – Compartiment Deservire
Condiții: studii medii; vechime în muncă 3 ani; carnet de conducere categoriile: B, C, E; copiile diplomelor de studii sau alte acte care atestă efectuarea unor specializări (zugrav, zidar, sudor – constituie avantaj).
Concurs: 25 martie 2021, ora 10.00: proba practică; data și ora interviului se vor comunica ulterior.
Relații suplimentare, Primăria Comunei Săsciori, Judeţul Alba, comuna Săsciori nr.363, judeţul Alba, telefon 0258/741.755, 0258/741.110.
Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Tiur
– îngrijitor
Condiții: studii gimnaziale; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită.
Concurs: 3 martie 2021, ora 10.00 – proba scrisă; 5 martie 2021, ora 10.00 – proba interviu.
Relaţii suplimentare, la Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Tiur, cu sediul în Tiur, Str. Principală nr. 213, județul Alba, telefon 0258711405
Școala Gimnazială Berghin
– coordonator proiect POCU – 1 post vacant contractual, pe perioadă determinată. 4 ore/ lună – 27 luni
– consilier educațional – 2 posturi vacante contractuale, pe perioadă determinată. 40 ore/lunâ – 27 luni
Condiții: studii superioare (limbi străine); vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului -10 ani.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 23 februarie 2021, ora 14.00
Concurs: 4 februarie 2021, ora 10.00: evaluare a dosarelor – proba unică
Relaţii suplimentare, la Școala Gimnaziala Berghin, cu sediul în comuna Berghin. Str. Morii nr. 34, județul Alba, telefon 0258854113, 0730455145.
Primăria comunei Stremț
– muncitor calificat I mașinist mașini terasamente – Serviciul public local de intervenţii în caz de inundaţii, deszăpeziri şi întreţinere drumuri şi străzi situate pe teritoriul comunei Stremţ
Condiții: permis de conducere categoriile A, B, C, E; atestat buldoexcavatorist; vechime în muncă pe utilaje terasamente (buldocxcavator) – minimum 3 ani.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 22 februarie 2021, ora 15:00
Concurs: 25 februarie 2021, ora 10:00: proba scrisă; 1 martie 2021, ora 10:00: proba interviu.
Relaţii suplimentare la telefon 0258/848.101
[ad_2]
Source link