[ad_1]
Început de sezon excelent pentru Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia), care a avut o evoluţie aproape perfectă la un foarte puternic turneu de blitz organizat online de Federaţia Irlandeză de Şah. Tradiţionalul festival international de la Bunratty (Bunratty 2021 On-Line Event), la care Mihnea s-a remarcat şi în 2016 când a ajuns în semifinalele turneului de blitz, fiind învins de legendarul Nigel Short, s-a desfăşurat în acest an online din motive bine-cunoscute, reunind la start 252 de jucători.
Printre numele grele înscrise în competiţie s-au aflat şi mai mulţi jucători din Top 100 mondial: Michael Adams (Anglia, rating 2716, nr.25 mondial) fost semifinalist al Campionatului Mondial în 1997, 1999 şi 2000, Peter Svidler (Rusia, rating 2714, nr.27 mondial) de 8 ori campion al Rusiei între 1994 şi 2017, Luke McShane (Anglia, rating 2674, nr.62 mondial) fost campion mondial de copii şi mare speranţă a şahului englez, vicecampion european de blitz in 2017, dar care a abandonat şahul profesionist alegând o carieră în domeniul financiar după ce a absolvit Oxford University, Gawain Jones (Anglia, rating 2670, nr.68 mondial) dublu campion al Marii Britanii şi David Howell (Anglia, rating 2658, nr.86 mondial) triplu campion al Marii Britanii. O prezenţă interesantă a fost şi cea a marelui maestru Joel Benjiamin, triplu campion al Statelor Unite ale Americii, absolvent al Yale University şi consultant al IBM la perfecţionarea computerului Deep Blue, care în 1997 l-a învins într-un meci istoric pe campionul mondial de atunci, Garry Kasparov.
În total 15 mari maeştri internaţionali şi numeroşi alţi jucători având titlurile de maestru internţional şi maestru FIDE au luat startul în cel mai puternic turneu international organizat anual de federaţia irlandeză.
În această companie selectă, albaiulianul Mihnea Costachi, care este un specialist al concursurilor de blitz, probă în care a devenit campion naţional de seniori la doar 15 ani în 2015, a reuşit un parcurs foarte bun, câştigând 7 partide, remizând cu primul clasat, marele maestru englez David Howell, şi pierzând o singură partidă în runda a 6-a, împotriva multiplului campion rus Peter Svidler, un super mare maestru care s-a aflat permanent în topul mondial în ultimii 30 de ani.
Iată clasamentul final, în care alături de clasarea lui Mihnea (“jacky72” pe chess.com) pe locul 4 trebuie remarcată şi cea a unui alt jucător român, maestrul internaţional Codruţ Florescu, care utilizează pe serverul chess.com numele “korbul” sub care este cunoscut de majoritatea şahistilor români.
1. David Howell (Anglia) 8p
2. Gawain Jones (Anglia) 7,5p
3. Peter Svidler (Rusia) 7,5p
4. Mihnea Costachi (România) 7,5p
5. Michael Adams (Anglia) 7,5p
6. Ameet Gashi (Anglia) 7,5p
7. Simon Williams (Anglia) 7,5p
8. Vincent Keymer (Germania) 7p
9. Bragi Thorfinnsson (Islanda) 7p
10. Codruţ Florescu (România) 7p
În total au participat 252 de jucători.
[ad_2]
Source link