AcasăSTIRIARADFostul premier Ungureanu, întâmpinat cu mugete la megafon şi o vacă desenată

Fostul premier Ungureanu, întâmpinat cu mugete la megafon şi o vacă desenată

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu (MRU), care candidează din partea ARD pentru un mandat de senator în municipiul Arad, a fost întâmpinat cu mugete la megafon şi macheta unei vaci în mărime naturală, la ieşirea din Biserica Reformată din localitate.

Membrii Asociaţiei „Arad km 0” l-au huiduit pe MRU şi au afişat un banner pe care scria: „Mi-o zis nenea Falcă (primarul, n.r.) că în Arad vacile e mai lesne şi că carnea e la fel de bunî. Că la noi toate e scumpe şi banii nu mai e ca la Guvern”, aluzie evidentă la carnea de vită de Kobe, aflată pe lista de cheltuieli a fostului Guvern Ungureanu.

„Dezavuăm asemenea manifestări cu caracter electoral organizate în cartierele Aradului, cu sprijinul sau la iniţiativa puterii portocalii. De aceea am ales să protestăm în acest fel şi să le taxăm ca atare”, a declarat la finalul acţiunii de protest, Dan Ciucuriţă, co-preşedinte al asociaţiei „Arad km 0”.

În timpul protestului, membrii asociaţiei „Arad km 0”  s-au îmbrâncit cu susţinătorii lui MRU, care au încercat să le rupă bannerul.

Foto: www.stareanatiunii.com

Incidentul electoral a avut loc sâmbără, cu prilejul Zilei Cartierului Gai, din Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc