AcasăSTIRIBIHORFost prefect de Bihor, membru PSD de 17 ani, a trecut la...

Fost prefect de Bihor, membru PSD de 17 ani, a trecut la ProRomânia

Fostul prefect Claudiu Pop, membru al PSD de 17 ani, şi-a anunţat marţi înscrierea în Partidul PRO România, în cadrul conferinţei de presă la care a participat şi liderul naţional al formaţiunii, Victor Ponta.

„L-am convins o dată, acum 17 ani, să vină la Tineretul Social-Democrat, îl conving azi pentru a doua oară şi i-am promis că e ultima oară, că n-am făcut PRO România ca să ne întoarcem la PSD. Îmi pare rău de PSD, dar fiind confiscat de un grup infracţional organizat, nu cred că are un viitor, de atât timp merg într-o direcţie anti-europeană, anti-dezvoltare, anti-democratică”, a afirmat Victor Ponta.

Din 2002 în PSD, Claudiu Pop a afirmat că după ce a fost schimbat din funcţie în urmă cu doi ani, nu a plecat din partid, şi-a plătit cotizaţia, dar nu a mai fost invitat la nicio şedinţă.

„Chiar am mers la o conferinţă judeţeană (a PSD Bihor, n.r.) pentru că m-au chemat primarii, dar au reuşit să facă aşa încât să nu-mi dea cuvântul”, a mai afirmat fostul prefect.

Anunţul lui Claudiu Pop a fost făcut, marţi, cu ocazia unei vizite electorale în Bihor a candidaţilor PRO România pentru alegerile europarlamentare. Alături de Victor Ponta s-au aflat comisarul european Corina Creţu, fostul ministru al Agriculturii Daniel Constantin şi fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu. Ei au participat la o întâlnire la Oradea cu peste 400 de membri ai Pro România. 

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc