Timp de trei zile, din 26 și până în 29 septembrie, iubitorii de istorie, artă și, mai ales, de muzică medievală sunt așteptați să participe la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Renascentist care se va desfășura la Deva, Hunedoara și Orăștie.
Organizat de către Asociaţia Culturală Dél-Erdélyért, în parteneriat cu Fundaţia Sfântul Francisc din Deva, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Muzeul Castelul Corvinilor, Primăria Orăştie, Biserica Reformată şi Biserica Evanghelică din Orăştie, festivalul va debuta în 26 septembrie cu un spectacol desfăşurat la Castelul Corvinilor, va continua apoi la Palatul Magna Curia din Deva, în 27 septembrie şi se va încheia în 29 septembrie la Cetatea din Orăştie. Pe afiș sunt artiști remarcabili ai muzicii medievale, precum soprana Judith Andrejszki, Caius Hera, interpret la lăută renascentistă, Szabó Zsolt, Richter Dorka şi Lachegyi Anna, interpreţi la viola da gamba. Pe lângă acești artiști, spectatorii din Deva și Orăștie vor avea posibilitatea de a se delecta și cu un program de dansuri medievale susţinute de formaţia Renaissance din Deva.
Vedeți mai jos întregul program: