Fermierii solicită metodologii clare pentru derularea schemelor de plăţi și mecanisme de creditare avantajoase

0
1270

Realizarea obiectivelor producătorilor agricoli români, cele ale crescătorilor de animale, sunt activităţi prioritare pe agenda oricărei asociaţii profesionale din domeniu. Din acest motiv, un dialog permanent cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) constituie una din pârghiile importante prin care asociaţiile pot rezolva problematica agricultorilor şi pot jalona strategiile viitoare.

ovine daciaPrincipalii reprezentanți ai asociațiilor fermierilor din România au discutat recent la Ministerul Agriculturii și Dezvolătrii Rurale despre o serie întreagă de chestiuni legate de modul cum sunt stabilite metodologiile pentru derularea schemelor de plăţi – nationale şi directe – despre aspectele financiare privind mecanismul de impozitare pentru subvenţii, mai ales în zonele defavorizate, dar și despre găsirea unor mecanisme de creditare avantajoase, îndeosebi pentru campania de toamnă. La discuțiile de la minister a participat și Dumitru Andreşoi (foto), preşedintele Asociaţiei  Judeţene a Crescătorilor de Ovine „DACIA” din județul Hunedoara  şi membru în conducerea organizaţiei naţionale în domeniu. El susține că la discuții au fost abordate și subiecte de ordin legislativ, chestiuni a căror rezolvare este necesară imediat.

Ne-am propus să dialogăm periodic cu reprezentanţii conducerii MADR, atât pentru a rezolva unele cerinţe ale membrilor noştri care nu oferă soluţii satisfăcătoare din partea autorităţilor, cât şi jalonarea permenentă a priorităţilor şi obiectivelor aflate pe agenda comună de lucru.Până la urmă acest mod de activitate se doreşte a fi un instrument important în vederea rezolvării problematicii de la un moment dat şi nu doar un dialog programat printr-un calendar comun. Stabilirea modului de implementare a criteriilor de eligibilitate, a termenelor de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare din sistemul APIA a fost unul din obiectivele noastre prioritare. Deoarece campania de toamnă a şi început ne-a interesat găsirea unor mecanisme de creditare a acestor lucrări, credite de producţie puse la dispoziţie de către unele bănci semnatare ale acordului cu MADR, care să ofere mecanisme de creditare avantajoase pentru crescătorii şi producătorii agricoli, atât sub aspectul nivelului dobânzilor cât şi al garantării. Toate aceste mecanisme  sunt legate de sistemul de referinţă al APIA, a declarat pentru stiridinvest.ro Dumitru Andreşoi.

În discuţiile purtate la minister s-a avut în vedere posibilitatea găsirii unei derogări de la Codul Muncii cu privire la angajarea prin contract a ciobanilor, clarificări legate de adaptarea impozitării exploataţiilor din zona montană la veniturile din această zonă defavorizată, precizări privind plata TVA-ului pentru fermierii care depăşesc cuantumul de 65.000 euro/an, dar și clarificări privind impozitarea subvenţiilor care se dau în agricultură. Pentru problemele legate de Codul Muncii se va crea o comisie interministerială la care vor participa şi reprezentanţii asociaţiilor, iar în ceea ce priveşte problemele legate de plata TVA sau aspectele legislative, acestea se vor aplica, fie începând de anul viitor, fie unitar ca interpretare, de anul acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.