Băieţii pregătiţi de Marius Opric au trecut cu bine peste primul joc oficial al anului disputat în faţa propriilor suporteri. Negru-albaştrii au învins cu 1-0 Naţional Sebiş şi rămân în continuare primii în top. Ciprian Pepenar a fost unicul marcator al unei partide în care hunedorenii au mai lovit de două ori bara transversală.
Arădenii pregătiţi de Mihai Petcuţ au venit cu gândul să nu plece cu mâna goală de pe Cerna. Fără a deranja prea mult defensiva hunedoreană, Bozian şi compania s-au străduit să greşească de cât mai puţine ori pentru a-şi continua mini-seria de invincibilitate. Şi n-au fost departe. Ciprian Pepenar le-a stricat însă orice socoteală, fix la jumătatea primei părţi, când, după o acţiune în viteză pe stânga a trimis din careu, norocos, în colţul lung pentru 1-0. Avansul se putea dubla, patru minute mai târziu, însă şutul puternic din marginea careului al lui Făgărăşanu a ţintit transversala! Atât şi nimic mai mult în prima parte, când doar soarele primăvăratec i-a mai încălzit pe cei din tribune.
Apatia s-a prelungit şi după cele 15 minute de respiro, Hunedoara dominând în continuare steril, în vreme ce oaspeţii de pe Mureş au căutat să împingă uşor jocul şi spre poarta unui Dragotă mai mult decât plictisit. Coţan a preluat rolul de dirijor dar n-a ieşit în faţă decât spre final. Până atunci, acţiunile Hunedoarei de pe flancuri au mai dinamizat meciul, Robert Cristian ţintind şi el transversala după un şut-centrare, pentru ca la scurt timp să reia acrobatic pe lângă, din semi-foarfecă. Şi totuşi cea mai mare şansă de a marca a avut-o Ionuţ Radu, care deşi a scăpat singur cu Şoltesz n-a izbutit să scuture plasa din 16 metri (84), astfel că hunedorenii au fost nevoiţi să mai tremure puţin la ultimele secvenţe când Sebişul a forţat un punct inextremis. Trei puncte şi încă un pas spre promovare, la capătul unui meci în care, printre cei mai buni jucători de pe teren s-a numărat Ionuţ Buta, fundaşul central împrumutat în iarnă la Naţional arătând din plin că merită să facă parte din lotul trupei lui Opric.
„Sunt mulţumit de rezultat, dar nu foarte încântat de joc. Cred că ne-am complicat puţin misiunea, mai ales în partea a doua, când am ratat cu prea multă uşurinţă ocazia de a ne desprinde. E bine că am ieşit pe plus după un joc disputat pe un teren complet denivelat. în zilele premergătoare meciului am cerut celor ce se ocupă de suprafaţă să o netezească puţin, însă nu s-a mişcat nici un pai…” – Marius Opric.
REZULTATELE ETAPEI A XVII-A:
Sănătatea Cluj – FC Zalău 0-4
Plimob Sighetu Marmaţiei – Olimpia Satu Mare 0-3
FC Hunedoara – Naţional Sebiş 1-0
CS Oşorhei – FCM Turda 7-0
Europa Alba Iulia – Seso Câmpia Turzii 1-0
Unirea Dej şi Şoimii Pâncota au stat.