Fabrica de păpuși din Arad, cea mai veche din România, a intrat în procedură de faliment, potrivit deciziei adoptate de o instanţă a Tribunalului din localitate.
Producţia de jucării nu a fost însă oprită, urmând ca dupa faliment, brandul să fie preluat de o nouă societate, spune administratorul special al fabricii.
„Începutul sfârşitului” pentru fabrica arădeană a fost consemnat în luna mai 2012, când conducerea societăţii a cerut instanţei de judecată deschiderea procedurii de insolvenţă pentru că nu mai dispunea de bani pentru plata datoriilor către bugetul de stat, furnizori, instituţii bancare şi bugetare, datorii care se ridicau la 1,45 de milioane de lei.
Capitalul social al societăţii Arădeanca este deţinut de SIF Banat-Crişana (39,6% din acţiuni), trei acţionari PAS (40% dintre acţiuni) şi 1.203 de persoane fizice, a fost respins de creditori.
Următorul termen pentru continuarea procedurii de intrare în faliment a fost stabilit pentru data de 16 mai.
Fabrica de păpuşi din Arad a fost înfiinţată în urmă cu 65 de ani.