Un eveniment deosebit a avut loc astăzi la Centrul Social „Frédéric Ozanam” din Reşiţa, unde ultima zi de pontificat a Papei Benedict al XVI-lea a fost marcată prin organizarea unei expoziții filatelice și de carte. În cadrul evenimentului au fost expuse și o serie de fotografii din Roma. Cu același prilej a fost prezentat plicul filatelic ocazional și ștampila aferentă, dedicate Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea. Toate obiectele expuse sunt din colecția particulară a lui Erwin Josef Țigla, președintele Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa, iar evenimentul a beneficiat în organizare de ajutorul Parohiei romano-catolică „Maria Zăpezii” și al Asociației Caritative „Sfântul Vincențiu de Paul“ din Reșița.