O persoană a fost grav rănită şi două locuinţe au fost avariate puternic în urma unei explozii care s-a produs în noaptea de joi spre vineri într-un bloc situat pe Aleea Romanilor, din Deva.
Deflagraţia a fost atât de puternică încât a dizlocat un perete din apartamentul situat la etajul patru, iar locuinţa de la etajul trei a suferit avarii însemnate.
Proprietarul apăartamentului, un bărbat de 55 de ani, a suferit arsuri şi a fost rănit grav, el fiind transportat la un spital din Bucureşti pentru îngrijiri medicale.
„Explozia a fost generată, cel mai probabil, de o scurgere de gaz provenită de la aragaz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, căpitan Anemona Doda.
La faţa locului au sosit autorităţile locale şi angajaţi ai companiei de gaze, care au evaluat situaţia în care se află construcţia.
„Din păcate, familia afectată de explozie nu avea asigurare pe apartament. Din informaţiile noastre, bărbatul care era în apartament a suferit arsuri grave şi a fost transportat la o clinică din Bucureşti. Vom încerca să ajutăm această familie, în măsura în care ne va permite legea şi competenţele noastre”, a spus viceprimarul municipiului Deva, Marius Surgent.