Echipa pregătită de Antonio Foale a suferit o înfrângere severă în primul test de verificare al iernii. Alb-violeţii au cedat, fără drept de apel, 0-8, pe terenul ocupantei locului trei în Liga a IV-a Timiş, CS Ghiroda.
Gazdele, care au aliniat pe teren, tot ce au mai bun în lot (unul apropiat valoric de cel al unei trupe de Liga a III-a) nu s-au menajat deloc şi au profitat de lipsa de reacţie a celor de la ASU. Emanuel Pătrașcu, jucător cu experiența ligilor superioare, a fost „creierul” trupei pegătite de Alin Miloș, servindu-i în atac pe golgheterul „D”-ului, Alexandru Baranyi, și pe noua achiziție a ghirodenilor, Răzvan Magdaș, fost la Poli. De partea cealaltă, Antonio Foale a început cu trei dintre numele noi în primul 11, doar Nicu Făgețan rămânând pe margine, din cauza unei accidentări. În schimb, nostalgicii Politehnicii de altădată s-au putut consola cu o linie de mijloc în care au jucat din nou împreună Iosif Rotariu și Titi Varga.
Debutul de meci s-a dovedit a fi unul de coşmar pentru timişoreni, astfel că în minutul 16 era deja 5-0 pentru CS Ghiroda. Au marcat, pe rând, Stanciu (min. 5), Baranyi (min. 8), Pătrașcu (min. 12), A. Marius (min. 14) și din nou Baranyi (min. 16). La pauză s-a intrat cu 6-0, după ce Pătrașcu a marcat la ultima fază a primei părți cu un șut de la distanță. Chiar dacă s-au mișcat ceva mai bine în partea a doua, alb-violeții au mai încasat alte două goluri, semnate de Baranyi, în minutul 51, și de Rus, în minutul 74.
ASU Poli (antrenor Antonio Foale): Foale – Maranescu, Gălan, Obrejan, Lazăr, Popoviciu, Rotariu, Varga, Mărăndescu, Nicolaie, Marchiș. Au mai intrat Șerban – Otiman, Panc, Truichici, Basarab, Feher, Radovancovici și Luchin.