AcasăADMINISTRATIEElevii și profesorii din Darova, victime colaterale ale unui război politic stupid

Elevii și profesorii din Darova, victime colaterale ale unui război politic stupid

Destituirea viceprimarului comunei timișene Darova, Daniel Micșa, a avut consecințe neașteptate. 56 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială din comună au rămas fără mijlocul de transport cu care să ajungă până la școală.

Viceprimarul este coordonatorul transportului şcolar şi singurul acreditat de Autoritatea Rutieră Română pentru acest fel de transport, iar destituirea lui de către consilierii locali, în urma unei ședințe extraordinare, a avut consecințe la care aceștia nu s-au gândit.

Hotărârea de destituire a fost luată de cei şapte consilieri ai PNL, PNŢCD şi PSD fără niciun motiv, din ambiţie politică, ei menţionând că vor face economii la bugetul local dacă nu mai plătesc şi salariul viceprimarului. Nu au venit nici măcar cu vreo propunere pentru viceprimar, pentru că toţi liderii acestor organizaţii vor să ajungă acum pe funcţie şi nu se înţeleg între ei. Problema este că zeci de copii au rămas în această dimineaţă acasă, pentru că microbuzele nu au mai putut face deplasarea după ei deoarece acum nu mai există avizele necesare. După dascăli şi cadre didactice am mers noi cu maşinile personale, pentru că sunt doar 16 persoane, dar după elevi trebuie să faci zeci de drumuri de la Sacoşu Mare şi Hodoş pentru a-i aduce”, a declarat primarul Sorin Tilihoi.

Dacă săptămâna trecută elevii au ajuns fiecare pe cont propriu  cu mașinile personale, totuși 30 dintre elevi nu au avut cum să vină la cursuri. Primarul comunei spune că nu știe cum se va rezolva pe termem scurt problema, întrucât pentru autorizarea unei alte persoane ca șofer pentru microbuz sunt necesare cursuri și asta va dura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc