Sute de credincioşi ortodocşi au parcurs vineri ”Drumul Crucii” la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, cel mai vechi locaş monahal ortodox de pe din România, într-o procesiune asemănătoare cu cea organizată la Ierusalim.
”Drumul Crucii” are o lungime de patru kilometri şi durează aproximativ trei ore.
Potrivit spuselor arhimandritului Nestor Iovan, stareţul Mănăstirii Hodoş-Bodrog, ”Drumul Crucii” este un act religios care se săvârşeşte în Vinerea Patimilor, un moment deosebit al anului bisericesc, aducându-ne aminte de patimile, de suferinţa şi de moartea lui Isus Hristos pe Cruce.
”Prin faptul că celebrăm aceste evenimente mântuitoare, căutăm să retrăim etapele prin care a trecut Mântuitorul sub povara Crucii, până sus pe Muntele Golgota, unde a fost răstignit”, a adăugat stareţul.
Procesiunii i s-a alăturat şi IPS Timotei Seviciu, arhiepiscop al Aradului, care le-a vorbit credincioşilor despre Sărbătoarea Paştelui şi despre semnificaţia ”Drumului Crucii”.
Prezenţa sa la Mănăstirea Hodoş-Bodrog a marcat şi sfinţirea noului azil pentru bătrâni care va funcţiona sub egida aşezământului monahal, unde vor primi adăpost 16 persoane vârstnice.
La Mănăstirea Hodoş – Bodrog, tradiţia parcurgerii ”Drumului Crucii” datează din anul 1925, de pe vremea episcopului Grigore Comşa. Din anul 2000, procesiunea se face pe drumul de la mănăstire spre satul Bodrogul Nou, drum pe care au fost amplasate 14 cruci.
Potrivit tradiţiei, an de an, în Vinerea Mare, lăcaşul de cult este luat cu asalt de pelerini din judeţele Arad, Timiş, Bihor, Hunedoara şi Caraş- Severin, precum şi de români ortodocşi din Ungaria sau de români care muncesc în străinătate şi care în această perioadă revin în ţară pentru a-şi petrece concediile.
Mănăstirea de la Bodrog este atestată documentar în anul 1177.
Legenda spune că mănăstirea s-a construit pe locul unde un taur pe nume Hodos (sau Hudus), a descoperit o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. Pe acest loc a fost ridicată o biserică, iar de atunci aşezământul poartă numele ”Hodoş Bodrog”.
În exteriorul bisericii, pe zid, se află o inimă din piatră în faţa căreia oamenii se opresc pentru că au credinţa că dacă îşi lipesc urechea de piatră, aud bătăi de inimă.
Există însă şi o altă legendă care spune că bătăile de inimă care se aud sunt ale unui preot sârb, care fusese blestemat de mama sa deoarece aceasta nu dorea ca fiul ei să devină preot.
Atunci când a trecut în lumea celor drepţi, preotul a fost înmormântat în pământ, însă de trei ori a fost scos la suprafaţă, motiv pentru care a fost zidit în peretele bisericii, iar bătăile de inimă care se aud ar fi ale sale.
