Credincioşii creştini sunt aşteptaţi în Vinerea Mare la procesiunea religioasă “Drumul Crucii”, care are loc în Valea Jiului, între oraşul Lupeni şi staţiunea montană Straja.
Oamenii poartă pe umeri o cruce din paltin grea de o sută de kilograme, în lemnul acesteia fiind încrustate locaşe cu moaştele a 14 sfinţi şi un fragment provenit din Crucea Mântuitorului.
Manifestarea “Drumul Crucii” este apreciată de organizatori ca fiind cea mai lungă procesiune religioasă din lume, traseul de 10,4 kilometri fiind străbătut de participanţi în patru ore şi jumătate. La miezul zilei, oamenii pleacă de lângă biserica ortodoxă din Lupeni, străbat oraşul şi apoi urcă pe drumul de munte ce duce în staţiunea Straja, la peste 1.400 de metri altitudine.
“Ne aşteptăm ca la procesiunea religioasă ‘Drumul Crucii’ să participe câteva mii de oameni. Ei se pot ruga la moaştele celor 14 sfinţi de pe cruce şi la bucăţica de lemn pe care am adus-o de la Muntele Athos. Ea provine din crucea purtată de Iisus Hristos atunci când a urcat pe Muntele Golgota. Fiecare sperăm ca, prin jertfa noastră, să ne fie iertate păcatele”, a declarat Emil Părău, iniţiatorul procesiunii.
Procesiunea religioasă “Drumul Crucii” reuneşte în Valea Jiului, în fiecare an, credincioşi din toată ţara, alături de care se află preoţi de la toate confesiunile.
Pe parcursul drumului spre schitul din Straja, participanţii la procesiune au programate 14 opriri, în locuri cu troiţe, unde un sobor de preoţi oficiază câte o slujbă religioasă. Ei amintesc astfel de toate popasurile lui Iisus pe drumul parcurs cu crucea în spate, de la reşedinţa lui Pilat din Pont, până la Golgota.
“Drumul Crucii” se încheie la schitul Straja, situat la cota 1440 metri, în Masivul Vâlcan, locul unde crucea din lemn este păstrată între două Sărbători Pascale.
Procesiunea religioasă a fost iniţiată în anul 2.000 de omul de afaceri Emil Părău, din oraşul Lupeni, după ce acesta a finalizat construcţia unui schit de călugări din staţiunea Straja. Accesul spre schit se face printr-un tunel pictat cu 365 de sfinţi, pentru fiecare zi a anului.