Reprezentantul Alianţei România Dreaptă din judeţul Hunedoara, Dorin Gligor, este de acord cu sloganul ARD „Reporneşte inima României”.
„Ţara noastră chiar are nevoie de un motor, de o inimă, ca să fie pornită. Parcă am pierdut cheia de contact a autovehiculului marca România. Nimic de pe artera economiei nu mai funcţionează rotund. Am intrat în reparaţii capitale. Măcar dacă reparaţiile s-ar efectua în service-uri autorizate, dar totul este doar de suprafaţă. De aceea cred că aven nevoie de un control amănunţit la motor. De aceea, noi cei din ARD, vorbim despre nevoia de a reporni inima României”, a spus Gligor.
Tot Gligor mai spune că toate eforturile făcute de guvernarea anterioară riscă să se ducă pe apa sâmbetei.
„Nu ştiu de ce nu este agreată continuitatea proiectelor. Măsurile de austeritate din anii trecuţi au fost resimţite în mod direct de către populaţie, de către oameni şi atunci, şi numai din această raţiune, ar fi trebuit păstrată linia unei gândiri economice raţionale, nu a uneia populiste. Nu putem la nesfârşit să ignorăm ziua de mâine, să nu ne gândim ce băgăm în sacul public – bugetul consolidat al statului – ci doar la măsuri de într-ajutorare superficiale în scopuri populiste. În acest mod vom capitula toţi”, mai spune Gligor.
Dorin Gligor subliniază în acest mod nevoia continuării proiectelor începute şi care au fost blocate fără motivaţii reale, aruncă la coşul de gunoi investiţiile făcute până în acea fază investiţională.
„În şase luni de guvernare actualul executiv a demonstrat ceea ce bănuiam: nu ştiu ce au de făcut, nu ştiu să conducă România. Din opoziţie e uşor să-ţi dai cu părerea, dar doar când ajungi la volan îţi demonstrezi abilităţile de conducător. Au demonstrat acum. Din păcate, ponoasele le tragem noi, românii”, mai spune Gligor.
Co-preşedintele ARD e de părere că e nevoie de echilibru, de readucerea autovehiculului pe artera europeană, pe banda în care maşinile merg cu motoarele turate.
_______
NOTA:
ACESTA ESTE UN ARTICOL ELECTORAL. TOATE PARERILE SI OPINIILE EXPRIMATE APARTIN CANDIDATULUI. MATERIALUL ESTE ELABORAT DE CATRE STAFF-UL DE CAMPANIE. REDACTIA NU ESTE RASPUNZATOARE PENTRU CONTINUTUL ARTICOLULUI.