AcasăSTIRIHUNEDOARADoctoriţa din Hunedoara a fost împuşcată de două ori: în umeri şi...

Doctoriţa din Hunedoara a fost împuşcată de două ori: în umeri şi torace

Arma crimei de la Hunedoara
Arma crimei de la Hunedoara

Doctoriţa Ligia Mara, din Hunedoara, a fost omorâtă de fostul soţ, după ce a fost împuşcată de acesta de două ori: o dată în umeri şi apoi în torace, potrivit concluziilor formulate de medicii legişti.

Bărbatul a aşteptat-o pe victimă în faţa blocului, iar după ce a împuşcat-o, în maşină, s-a dus la câteva străzi distanţă şi s-a sinucis, cu aceeaşi puşcă de vânătoare cu care a omorât-o pe doctoriţă.

Şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, medicul legist Dan Mărculescu, a declarat, luni, după efectuarea necropsiei celor două cadavre, că femeia a murit în urma leziunilor provocate de două focuri de armă, iar bărbatul s-a împuşcat o singură dată, în piept.

„Femeia are două plăgi împuşcate: una în regiunea deltoidiană şi cealaltă în zona toracică stângă, cu penetrare şi leziune pulmonară urmată de leziune internă, iar autorul, care s-a sinucis ulterior, are o plagă împuşcată în regiunea toracică, cu distrugerea cordului„, a spus Mărculescu.

Procurorul criminalist Adina Velescu de la Parchetul Tribunalului Hunedoara, este de părere că bărbatul premeditase omorul.

„Se pare că fostul soţ a aşteptat-o pe victimă. Avem un martor care confirmă că l-a văzut cu ceva timp înainte în zona unde a fost împuşcată doctoriţa”, a declarat procurorul Adina Velescu.

Potrivita acesteia, o dovadă că bărbatul a premeditat crima este scrisoarea de adio, intitulată „declaraţie” şi scrisă pe o coală A4 liniată. În scrisoare, bărbatul povesteşte despre relaţia avută cu ultima soţie, când s-au căsătorit, când au divorţat.

El face referire la faptul că gestul lui ar fi o soluţie pentru copiii lui, care să moştenească o jumătate din averea pe care o are. Sunt patru copii, iar unul dintre copii lui a şi deţinut 50 la sută din acţiunile de la societatea medicală, pe care le-a cesionat în favoarea doctoriţei„, a adăugat procurorul.

Doctoriţa Ligia Mara (38 ani), un cunoscut medic urolog din Hunedoara, a fost omorâtă, duminică, în maşina sa, de către fostul ei soţ, Tiberiu Stan (52 ani). Apoi bărbatul s-a sinucis, împuşcându-se în timp ce se afla într-o altă maşină.

Înmormântarea doctoriţei va avea loc, cel mai probabil, miercuri.            

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc