Liderul de sindicat, Victor Sabău, a anunţat că, din întâi noiembrie, vor fi desfiinţate 101 posturi de la Combinatul Ductil Steel Oţelu Roşu . 94 de oameni vor fi concediaţi, iar celelalte locuri vor rămâne neocupate. Activitatea combinatului este întreruptă în prezent din cauza numărului redus de comenzi primite. 400 de angajaţi se află pentru două luni în şomaj tehnic, plătit cu 75 la sută din salariu. Doar 150 de persoane îşi mai desfăşoară activitatea normal, efectuând lucrări de reparaţie şi întreţinere a utilajelor.