AcasăADMINISTRATIEDirectorul companiei de apă a fost debranşat de la reţeaua de...apă

Directorul companiei de apă a fost debranşat de la reţeaua de…apă

apaDirectorul companiei de apă din Valea Jiului a rămas fără apă, după ce subordonaţii săi au debranşat de la reţea blocul în care locuieşte.

Directorul Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram, spunea joi că s-a ajuns în această situaţie pentru că asociaţia de locatari din care face parte are datorii de peste 287.000 de lei la plata utilităţilor, iar din acest motiv a fost inclusă în programul de debranşări iniţiat în cazul restanţierilor.

Prin urmare, este nevoit să se supună campaniei declanşate în această săptămână, prin care blocurile cu datorii sunt debranşate de la reţeaua de apă rece, până când se achită facturile restante.

Se pare că lipsa apei la robinete, i-a făcut mult mai vigilenţi pe cei care conduc asociaţia de locatari, pentru că, deja, s-au găsit 10.000 de lei pentru o primă plată.

„În situaţia în care se va ajunge la o înţelegere şi cu un grafic de eşalonare a datoriei, cele 28 de scări de bloc care nu aveau apă în cursul zilei, vor fi rebranşate la reţea”, a spus Costel Avram.

Directorul companiei de apă din Valea Jiului şi-a prezentat scuze faţă de acei locatari care sunt la zi cu plata taxelor comune, dar a precizat că debranşarea de la reţea a datornicilor este singura soluţie care a dat rezultate în recuperarea restanţelor.

Operatorul regional de apă din Valea Jiului are de încasat de la consumatorii casnici facturi în valoare totală de peste 13 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc