BC Timișoara va evolua în această seară la Oldenburg, în fața formației ce se anunță favorita Grupei F din FIBA EuroChallenge. Alb-violeții au avut emoții suplimentare înaintea duelului cu puternica formație germană, Jovanovic & co pierzând toată ziua de luni cu deplasarea. BC Timișoara a pornit ieri, de pe Aeroportul „Traian Vuia”, în aventura sa germană. Și avea să fie o aventură la propriu pentru Badnjarevic și elevii săi, zborul Timișoara – Munchen având o întârziere de două ore. Drept urmare, echipa a pierdut legătura către Bremen, unde a ajuns în cele din urmă seara târziu. Până la Oldenburg, „leii” s-au deplasat cu autocarul, fiind însă mai mult cu gândul la soarta bagajelor, jumătate dintre acestea rătăcindu-se la Bremen.
Destindere cu liceeni pentru BC Timba
Baschetbaliștii de la Timba s-au destins înaintea meciului contra liderului CSM Oradea. Elevii lui Bogdan Murărescu au încis un amical cu echipa Colegiului Național Bănățean, organizat cu ocazia modernizării sălii de sport a prestigiosului liceu timișorean. Scorul a fost ultima grijă a celor prezenți, cu toții încheind jocul-școală cu zâmbetul pe buze. „M-am simțit bine, să revin în echipa de baschet a unui liceu, mi-am amintit de anii în care eram și eu de vârsta lor. A fost foarte distractic, mai ales că am jucat și împotriva coechipierilor mei. Am avut un duel special cu antrenorul, am încercat să-l driblez, dar s-a apărat foarte bine. Îmi tot spunea la antrenamente că m-ar putea marca fără probleme, iar de data asta i-a ieșit. Dar nu-i nimic, îi voi veni de hac data viitoare”, a declarat Rickey Huckaby, MVP-ul echipei Colegiului Bănățean.