Este deja al treilea an în care Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, oferă prilejul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva să aducă momente de bucurie în inimile copiilor care trăiesc în centrele de plasament și casele familiale din județul Hunedoara.
Prin proiectul „O jucărie pentru fiecare”, inițiat și pus la punct de biblioteca din Deva, s-a dorit sensibilizarea opiniei publice, a locuitorilor din comunitățile locale față de situația copiilor instituționalizați care, cu toate că din punct de vedere al traiului de zi cu zi nu duc lipsă de nimic, resimt puternic absența căldurii unui cămin, a vieții de familie. De aceea, a început o amplă campanie de popularizare a acestui proiect, prin afișe răspândite în oraș, prin discuții directe cu cetățenii, prin implicarea mass-mediei locale, în așa fel încât populația să se mobilizeze și să dăruiască jucării copiilor din centrele de plasament. S-a pornit de la ideea că în fiecare familie cu copii se găsesc și multe jucării care, cu timpul, nu mai prezintă interes pentru „stăpânii” lor, cei mici crescând, iar jucăriile fiind uitate. Proiectul dorește tocmai recuperarea acestor jucării care ar fi foarte dorite de copiii orfani sau abandonați.
[quote_box_center]Campania „O jucărie pentru fiecare” a avut și în acest an un ecou deosebit. Spațiul destinat depozitării jucăriilor primite de la cetățeni, ONG-uri, societăți comerciale, școli, colegii și licee, a fost literalmente copleșit de numărul mare de animale de pluș, păpuși, mașinuțe, jocuri, mingi și tot ce înseamnă obiect de joacă pentru un copil. Oamenii au venit spre noi cu bucurie și emoție, fiecare cu jucării de acasă, de la copiii lor. Astfel am putut, și în acest an, să umplem mașina cu aceste jucării și să pornim cu ele spre copiii aflați în Centrul de plasament Orăștie, Centrul de plasament pentru copilul cu handicap Hunedoara, Centrul de plasament pentru copilul cu handicap Vulcan – Apartament familial Vulcan, Centrul specializat de zi pentru resocializarea copilului predelincvent și delincvent provenit din familii dezorganizate Petroșani, Asociația Umanitară „Casa de copii” Lupeni, Asistenți maternali profesioniști din Băcia, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul bibliotecii din Deva.[/quote_box_center]