AcasăSOCIALCostul mâncării, creștere accelerată în România

Costul mâncării, creștere accelerată în România

Scumpirea bunurilor alimentare este un fenomen real și rapid în România, ajungându-se ca în țara noastră creșterea înregistrată din acest punct de vedere față de anul 2015 să fie de 4,5 procente, scrie Monitor Social.

Scumpirea alimentelor dezavantajează în special românii săraci, care – spre deosebire de alte categorii socio-economice – nu au posibilitatea de a renunța la sau de a-și reduce consumul altor tipuri de bunuri (tehnologie, cultură, turism, etc) și pentru care cheltuielile alimentare reprezintă aproape o treime din totalul cheltuielilor gospodăriei.

Conform statisticilor Uniunii Europene, în intervalul septembrie 2017-septembrie 2018 prețul alimentelor a crescut în România în mod consistent, fiind acum cu 4,5% mai mari decât în anul 2015.

Creșterea este însă inegală între categorii de produse. Cele cu un aport nutritiv înalt au înregistrat creșteri majore (legumele sunt cu 12,7% mai scumpe decât în 2015, ouăle sunt cu 8,6% mai scumpe). Ambele conțin elemente nutritive importante pentru organism, în special pentru copii și adolescenți.

Prețurile au crescut semnificativ mai puțin la produsele cu un aport nutritiv limitat și/sau care pot duce la dezvoltarea obezității. Astfel, pâinea și produsele de panificație sunt acum cu 4% mai scumpe decât în 2015, iar uleiul și produsele care conțin în mod determinant grăsimi sunt cu 4,5% mai scumpe decât atunci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc