AcasăSTIRIHUNEDOARACorneliu Birtok-Băneasă speră să cucerească juriul Salonului International de Invenții de la...

Corneliu Birtok-Băneasă speră să cucerească juriul Salonului International de Invenții de la Geneva

Inventatorul devean Corneliu Birok-Băneasă speră să obțină un loc fruntaș la Salonul International de Invenții de la Geneva care are loc în perioada 2-6 aprilie. Invenția sa, intitulată ”Dispozitiv dinamic de transfer al aerului”, este una dintre cele 24 de invenții prezentate de echipele românești în acest an în Elveția.

La ediţia cu numărul 42 a Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva, țara noastră participă cu 24 de invenţii, în cadrul unui stand naţional cu o suprafaţă de 32 de metri pătraţi. Printre cei care au cele mai mari șanse de a aduce acasă o medalie este inventatorul devean Corneliu Birok-Băneasă, el fiind deja la cea de-a șasea participare la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva, fiind medaliat cu aur în anii 2010, 2012 și 2013, cu argint în 2009 și cu bronz în 2011.

Filtrele de aer ale deveanului  cresc puterea motorului cu până la 8 procente, iar economia de combustibil este de până la 12%, dacă se conduce într-un stil normal, și nu în stilul sport. Invenția cu care s-a prezentat în acest an la Geneva se numește ”dispozitiv dinamic de transfer al aerului”, care – folosit la camioane – arată o reducere a consumului și o creștere a puterii motorului, în condiții de trafic normal. Invenția lui  Birok-Băneasă a fost testată timp de trei ani pe camioanele unei firme din Deva, iar probele practice au arătat o reducere a consumului și o creștere a puterii motorului, în condiții de trafic normal.

[pull_quote_center]Este o invenție destinată exclusiv camioanelor. Am perfecționat-o și primele teste le-am realizat în laboratorul de mecanică al Facultății de Inginerie din Hunedoara. Apoi, prototipul l-am testat pe camioanele unei firme din Deva, rezultatele practice arătând o creștere a puterii motorului cu până la 4%, iar economia reală de combustibil a fost de 5-7%”, a declarat Corneliu Birtok-Băneasă.[/pull_quote_center]

Invenția sa a intrat deja în atenția Asociației Române pentru Transport Rutier Internațional, care ar putea fi interesată să testeze dispozitivul pe camioanele sale. Potrivit inventatorului, la o firmă cu o flotă de transport dezvoltată, unde mașinile pot totaliza peste un milion de kilometri parcurși pe an, aplicarea dispozitivului va permite reduceri serioase ale costurilor prin scăderea consumurilor de carburant.

Invenția  lui Corneliu Birok-Băneasă este prezentată la standul României de la Salonul Internațional de Invenții Geneva 2014, în baza unei proceduri de selecție organizate de Autoritatea Națională de Cercetare Științifică.

Copyright foto: Corneliu Birtok-Băneasă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc