În prezența ambasadorului Marii Britanii în România, ES dl Martin Harris, și a familiei sale, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au plantat sâmbătă, 3 august 2013, în parcul castelului Săvârșin, un pui de stejar în cinstea nașterii Alteței Sale Regale Principelui George de Cambridge, fiul Principelui William și al Ducesei de Cambridge.
Conform unui anunț de pe blogul CAsei Regale a României, stejarul face parte din specia “Quercus Borealis”, a fost plantat în fața peluzei castelului și a crescut dintr-o ghindă din Parcul Regal, culeasă și plantată în serele regale de Principesa Margareta, în urmă cu doi ani. Puiul de copac a fost numit “Stejarul Principele George” și a fost plantat în prezența și cu ajutorul ambasadorului Martin Harris, a soției sale, Linda MacLachlan, și a fiicelor lor, Catriona, Tabitha și Flora.