Universitatea de Vest Timișoara (UVT) vrea să creeze, începând de anul viitor, un consorțiu în domeniul cercetării, care să implice toate cele patru instituții academice de stat din municipiu, pentru a mări șansele de accesare a fondurilor europene necesare pentru susținerea proiectelor, a declarat luni, pentru AGERPRES prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT.
El a precizat că astfel de consorții s-ar putea forma și pentru proiecte de mediu, de investiții sau în orice alt domeniu în care universitățile pot interveni cu proiecte.
Noi am considerat că pe domeniul cercetării competiția este cea mai grea în momentul de față, pentru că în perioada 2014 — 2020, pe fondurile Orizont 2020 de cercetare sunt 70 de miliarde de euro acordați de Bruxelles pentru activități de cercetare. Problema majoră este că banii nu sunt repartizați pe țări, ca să intrăm în competiție națională pentru ei, ci se dau direct de la Bruxelles pe proiecte. Noi concurăm acolo pentru a câștiga finanțări alături de Oxford, Cambridge, Sorbona, cu toate marile universități din Europa”, a declarat rectorul UVT.
Rectorul UVT a precizat că șansele de a candida individual pe proiectele de cercetare sunt foarte mici, pentru că se iau în calcul indicatori cantitativi, nu calitativi.
Unirea forțelor celor patru universități din Timișoara pe probleme de mediu, spre exemplu — care implică Universitatea de Medicină și Farmacie alături de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, UVT și Politehnica — poate conduce la crearea unor proiecte majore, care, fiind astfel de consorții de cercetare, ne pot oferi șanse mult mai mari de accesare a fondurile europene”, a completat prof. Marilen Pirtea.
Întrucât rezultatele acestor cercetări vor fi în beneficiul întregului oraș, rectorul UVT speră într-o viitoare colaborare cu Primăria în generarea proiectelor și în susținerea lor.
UVT derulează mai multe proiecte cu finanțare europeană, printre cele mai interesante fiind cele ale Facultății de Matematică-Informatică care sunt axate pe prelucrarea imaginilor înregistrate de satelit și care permit identificarea compoziției infrastructurii terestre. Astfel, datorită celui mai performant calculator din țară, la Universitatea din Timișoara se pot detecta, cu un grad înalt de rezoluție, metalele din compoziția munților, rezervele petroliere din soluri sau vegetația din diferite zone terestre ori acvatice.
Rezultatele muncii cercetătorilor timișoreni sunt puse gratuit la dispoziția partenerilor de proiect, români sau străini, în urmă cu doi ani aceștia finalizând un proiect legat de Agenția Spațială Europeană, al cărui scop era prelucrarea de imagini din satelit de dimensiuni mari. La serviciile cercetătorilor timișoreni au apelat parteneri din Italia, Polonia, Bulgaria, Spania, Austria, Marea Britanie, Germania, Elveția, iar din spațiul extra comunitar, chiar și specialiștii japonezi. Tot la UVT, un grup de cercetători condus de decanul Facultății de Fizică, prof. univ. dr. Dumitru Vulcanov, caută explicații pentru expansiunea accelerată a universului, în cadrul unor cercetări minuțioase.
Sursa: Agerpres