Cea de-a treia ediție a concursului „Pomana Porcului” are loc astăzi în orașul arădean Pecica. În organizarea Primăriei și Consiliului local Pecica, concursul a atras printre participanți nu mai puțin de zece echipe din Pecica, Turnu şi chiar din Ungaria. Sunt prezenți la invitația oficialităților din Pecica, reprezentanți ai tuturor localităților cu care oraşul are o colaborare foarte bună: Bătania, Csanádpalota şi Domaszék (comuna cu care s-a realizat prima ediţie, în cadrul proiectului „Hraţa ţi-e viaţa”, finanţat de Uniunea Europeană). Animalele sunt sacrificate şi prelucrate şi de această dată pe platoul pieţei, care poartă de la Praznicul de Pită Nouă numele de Piaţa Regele Mihai I.
„Pomana Porcului Pecica” a început la ora 7:30 şi se va termina cu jurizarea produselor realizate de echipe.