[ad_1]
Colegiul Naţional Militar (CNM) “Mihai Viteazul” Alba Iulia va intra, începând de luni, în sistem online de învățământ, după ce aproape 80 de elevi au fost depistați cu COVID-19 şi peste 160, consideraţi contacţi direcţi, au fost plasaţi în izolare.
“Începând cu data de 1 martie, în urma analizei epidemiologice şi la recomandarea Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale, Consiliul de conducere al Colegiului Naţional Militar ‘Mihai Viteazul’ Alba Iulia a hotărât desfăşurarea în format online a cursurilor atât cu elevii aflaţi în spaţiile de cazare din incinta instituţiei, cât şi cu cei confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 aflaţi la domiciliu. Procesul educaţional se va desfăşura în format online timp de două săptămâni, prin intermediul platformelor educaţionale, iar cadrele didactice vor susţine cursurile online din cadrul colegiului, cu ajutorul dispozitivelor inteligente”, a transmis vineri seara CNM “Mihai Viteazul”.
Fiecare profesor va preda dintr-o sală de clasă dedicată, astfel încât să se evite deplasările şi schimbul de echipamente electronice. Întregul efectiv de elevi militari dispune din acest an şcolar de tablete performante, puse la dispoziţie de Statul Major al Forţelor Aeriene.
În funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice din perioada următoare, există posibilitatea să fie stabilite şi alte măsuri pentru prevenirea şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 la nivelul liceului.
Similare
[ad_2]
Source link