CNADNR pare a fi găsit o soluție pentru a urgenta construcția Autostrăzii Lugoj-Deva. Conform HotNews.ro, este vorba despre decizia de a uni două dintre tunelurile prevăzute a fi realizate pe Lotul 2 al acesteia.
Consiliul Tehnic-Economic (CTE) din cadrul Companiei de Autostrăzi a decis ca pe Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva să modifice proiectul ințial pentru a urgenta în acest fel realizarea acesteia. Astfel, pe secțiunea E2 – acolo unde acordul de mediu impune realizarea unor tuneluri pentru autostradă astfel încat să nu afecteze fauna din zonă – vor fi construite doar doua tuneluri și nu trei cum era planificat. Practic, două dintre tuneluri se vor uni într-unul singur cu lungimea de 1,6 km. În presă, aceste tuneluri au fost denumite drept ”tunelurile pentru ursi”, deși tunelurile vor deservi autostrada și autovehiculele, iar fauna va putea trece pe deasupra.
Planurile inițiale pentru această secțiune de autostradă prevedeau trei tuneluri, dar zona este extrem de dificilă, iar cei 400 de metri cât despărțeau inițial tunelurile 2 și 3 ar fi putut deveni o adevărată capcană logistică pentru constructori. Astfel, CTE-ul din CNADNR a decis să unească tunelul 2 de 834 metri și tunelul 3 de 400 metri lungime într-un singur tunel mai lung, de peste 1,6 km lungime in total.
Potrivit directorului CNADNR, Cătălin Homor, exceptând realizarea acestor tuneluri, lucrările la cei 15 kilometri ai Lotului 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva ar putea fi finalizate până în decembrie 2016. În ceea ce privește pașii imediat următori în realizarea tunelurilor, Homor spune că proiectarea va dura aproximativ 4 luni, iar apoi lucrarea va fi scoasă la licitație. Directorul CNADNR este încrezător că va fi desemnat și un constructor, cel târziu până în primăvara anului 2017, iar execuția propriu-zisă va dura circa 14 luni.
Foto: HotNews.ro
Tunelurile „pentru ursi” au fost adaugate ulterior la proiectul original al autostrazii dupa ce autoritatile de la mediu au decis ca se impune modificarea proiectului sau realizarea unor structuri in plus astfel incat coridoarele naturale de mobilitate a faunei din zona sa nu fie afectate si sectionate, practic, de noua sosea de mare viteza.
Sursa: HotNews.ro