AcasăADVERTORIALCine va câștiga Champions League în acest sezon? Iată principalele favorite

Cine va câștiga Champions League în acest sezon? Iată principalele favorite

UEFA Champions League este considerată de cea mai mare parte a microbiștilor drept cea mai importantă competiție fotbalistică din lume, chiar și peste Campionatul Mondial. Nu este de mirare că este așa. Champions League este apogeul fotbalului european, iar în această competiție vor să ajungă toți marii jucători. Nu puțini sunt cei care condiționează transferul la o echipă de prezența acelui club în Champions League. Tocmai de aceea, să câștigi marele trofeu este cel mai important lucru pe care îl poți face, atât ca antrenor sau jucător, cât și ca club.

Dar cine va cuceri marele trofeu în acest sezon – aici poți paria pe Champions League dacă tu crezi că știi deja, dar până să o faci, ai face bine să te informezi cât mai detaliat ca să poți să iei o decizie înțeleaptă care să îți aducă și câștiguri. 

Care sunt așadar marile favovite pentru UEFA Champions League, ediția 2022/2023?

  1. Manchester City

Cu o cotă de 3.00 extrem de atractivă, ți-ai putea tripla suma investită grație unui succes al echipei lui Guardiola. Și e lesne de înțeles de ce ai merge pe această variantă. Acum doi ani, City a ajuns în finală, însă a pierdut-o la limită cu Chelsea. Anul trecut, City a fost eliminată în semifinale de Real Madrid, câștigătoarea competiției, însă englezii au fost echipa mai bună pe parcursul celor două manșe. De altfel, în ultimele patru sezoane, City a cucerit trei titluri, în Anglia, acolo unde are loc cel mai puternic campionat din lume. Toate aceste performanțe au fost realizate fără Erling Haaland, unul dintre cei mai buni atacanți din lume la ora actuală. Odată cu sosirea sa, pare că ultima piesă din puzzle a fost pusă la locul ei iar acum Pep Guardiola are o echipă cu adevărat invincibilă. 

  1. PSG

Christophe Galtier este unul dintre antrenorii momentului în Franța și după ce a cucerit titlul cu Lille, este pregătit să aducă trofeul mult dorit la Paris: cel al UEFA Champions League. Francezii au o cotă de 6.00, însă riscul nu este așa de mare dacă vei paria pe ei. Cu un Mbappe în forma vieții în acest sezon (el este probabil cel mai bun jucător din lume la ora actuală), cu un Messi care este mult mai bun decât sezonul trecut și nu mai pare afectat de plecarea de la Barcelona și un Neymar mai pus pe treabă ca niciodată, PSG are o ofensivă care nu pare că ar putea fi oprită de vreo defensivă din lume. Parizienii ar putea merge până la capăt în acest sezon.

  1. Liverpool

Sigur că ar mai fi putut intra aici, teoretic, echipe mai solide, cum ar fi Bayern Munchen sau Real Madrid, dar dacă vrei o cotă bună și o echipă solidă, atunci ar trebui să mergi pe mâna cormoranilor. Cu 8.50, Liverpool stă foarte bine și este un pariu destul de solid. Jurgen Klopp rămâne unul dintre cei mai buni antrenori din lume și va ști să scoată echipa din startul neinspirat de sezon, iar cormoranii vor străluci din nou.

Iată, așadar, trei variante excelente atunci când vine vorba de câștigarea UEFA Champions League.

sursa foto: unsplash.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc
%d blogeri au apreciat: