Cine îl secondează pe Heiuș la conducerea Finanțelor Regionale?

0
2466

Noua structură a Finanțelor Publice din Regiunea Vest este de astăzi una complet funcțională. Instituția se numește Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara și  cuprinde personalul din domeniile financiar şi vamal al judeţelor Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.

Structura este condusă de hunedoreanul Lucian Heiuș în calitate de director general. El este secondat de către trei directori executivi adjuncți: Cristian Mocan (din Timişoara), Ladislau Elek (de la Arad) și  Liliana Lupu (de la Hunedoara). În structura de conducere mai există și un post de director al trezoreriei, post ocupat de către timișoreanul Dumitru Popovici.

După reorganizarea de la Direcțiile Județene de Finanțe aproape 200 de salariați din județele Hunedoara, Arad și Caraș-Severin și-au pierdut slujbele sau au fost relocați. Cei mai fericiți au fost angajații Finanțelor Publice din Timișoara, care au rămas în număr complet pe poziții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.