Cinci bărbaţi de onoare

0
1032

_MG_3346 

Mircea Lucescu, Remus Vlad, Ioan Andone, Romică Gabor şi Gelu Simoc au primit titlul de „Cetăţean de Onoare” al Hunedoarei, într-o ceremonie care s-a ridicat la înălţimea celor care au fost în prim plan. în lipsa lui „Il Luce”, cei patru au mulţumit, vizibil emoţionaţi, administraţiei locale pentru onoarea de a se afla pe o listă ce mai cuprinde alte 36 de persoane intrate în Cartea de Onoare a municipiului.

Cheia spre inimile suporterilor devine, de multe ori, cheia municipiului. De acest priviliegiu s-au bucurat cele patru simboluri corviniste prezente la ceremonie. Nu înainte de a face un drum şi pe aleea amintirilor în alb şi negru, prin intermediul unui filmuleţ realizat de Asociaţia Suporterilor Corvinişti, aceştia oferindu-le la final, celor cinci şi câte un tricou personalizat simbolurilor hunedorene.

Asta spunea, şoptit, un vechi fan al Corvinului, aflat la câteva rânduri în spatele fostelor glorii hunedorene, în timp ce urmărea imaginile care-i înfăţişau pe Lucescu, Andone, Gabor şi compania, cu mai bine de trei decenii în urmă. Pe teren, mult mai puţini stingheri, ca acum, când costumele au luat loc echipamentului alb-albastru. De la acest dicton au pornit, în demersul lor, şi edilii oraşului, care au hotărât că cei cinci merită respectul public. Vizibil emoţionaţi, Ioan Andone, Romică Gabor, Remus Vlad şi Gelu Simoc au mulţumit, pe rând, pentru titlul conferit. „Sunt copleşit, sunt onorat, sunt foarte emoţionat, doar la gândul că acum 50 de ani băteam mingea la Cinciş şi încercam să devin fotbalist, iar acum, iată-mă aici în faţa dumneavoastră… Vă mulţumesc pentru acest act deosebit de apreciere şi vă asigur că Hunedoara a rămas, adânc, în sufletul meu”, a spus Remus Vlad – primul jucător hunedorean câştigător al unui titlu în Liga I (cu FC Argeş). La fel de emoţionaţi s-au dovedit a fi şi Ioan Andone şi Romică Gabor, cei doi găsindu-şi destul de greu cuvintele: „Este un moment special pentru mine, având în vedere ce mi s-a întâmplat la Cluj, acolo unde după ce am adus titlul şi calificarea în grupele Champions League, n-am primit nici un semn de recunoştinţă. Sunt mândru însă că s-a întâmplat acest lucru, astăzi, aici, la Hunedoara, locul cu care m-am mândrit, mă mândresc şi mă voi mândri tot timpul” – Ioan Andone. „Mulţumesc tuturor celor care s-au gândit la noi, la ceea ce am făcut pentru Hunedoara, mulţumesc părinţilor mei, colegilor şi suporterilor minunaţi. Sunt sigur că şi alţi colegi de-ai mei merită să fie aici, alături de noi, deoarece şi eu au reprezentat cu mândrie acest frumos oraş” – Romică Gabor. Mulţumiri şi cuvinte frumoase au venit şi din partea lui Gelu Simoc, omul care şi-a dedicat aproape jumătate din viaţă Corvinului ridicând placheta şi cheia municipiului şi în numele lui Mircea Lucescu, (absent de la festivitate deoarece se află în Qatar, în cantonament cu Şahtior Doneţk) de la care a primit asigurări că va veni în vară la Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.